Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al executivului american, John Kirby, a publicat imagini ale serviciilor de informaţii americane arătând presupuse vagoane ruseşti care se întorc din Coreea de Nord, încărcate cu echipament militar, printre care obuze pentru Wagner.
Ulterior, Statele Unite au desemnat oficial compania militară privată rusă Wagner drept “organizaţie criminală transnaţională” şi au declarat că vor transmite aceste înregistrări Naţiunilor Unite, în cadrul sancţiunilor împotriva Phenianului.
Duminică, un înalt reprezentant al guvernului nord-coreean a denunţat o „încercare stupidă de a justifica” viitoarele transporturi de arme spre Ucraina de către Washington, care a promis joi, Kievului, 31 de tancuri „Abrams”.
Citat de agenţia oficială de presă KCNA, directorul general al Departamentului nord-coreean pentru afaceri americane, Kwon Jong Gun, a respins acest „zvon complet fals” şi a avertizat Statele Unite că se vor expune la „un rezultat cu adevărat nedorit”, dacă vor continua să îl răspândească.
„A încerca să pătezi imaginea Coreei de Nord fabricând ceva care nu există este o provocare serioasă care nu poate fi permisă niciodată şi nu poate decât să declanşeze o reacţie”, a adăugat el.
Vineri, Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong-un, a criticat şi ea promisiunile Statelor Unite de a trimite arme în Ucraina, acuzându-le că „trec şi mai departe de linia roşie”.
Rusia este, alături de China, unul dintre puţinii aliaţi internaţionali ai Phenianului şi a ajutat deja direct regimul nord-coreean. În afară de Siria şi Rusia, Coreea de Nord este singura ţară care a recunoscut independenţa Lugansk şi Doneţk, două regiuni separatiste pro-ruse din estul Ucrainei.