Kovesi preşedinte – un film horror-thriller cu audienţă record, din 2024

0
82

Ben Madadi

Istoria postdecembristă a României este una, cel puţin, interesantă. Este o istorie în care societatea a evoluat fantastic, în timp ce conducătorii s-au încăpăţânat să rămână slabi şi corupţi. Unii ar spune că avem o poveste tristă, dar de fapt, în ciuda multor aparenţe de stagnare, progresul României a fost impresionant mai ales că nu s-a datorat aproape deloc politicienilor, ci muncii şi spiritului antreprenorial al celor care au pornit de la zero, fără să fi avut relaţii nici cu foştii comunişti, nici cu securiştii şi nici cu urmaşii lor corupţi. Apoi, cel mai important factor care a ajutat acest progres a fost, fără niciun dubiu, aderarea României la Uniunea Europeană în 2007.

Haideţi să privim, într-o retrospectivă minimală, partea tristă a evoluţiei României după 1989, adică aspectul politic. Şi apoi să vedem ce s-ar putea întâmpla bun!

Ion Iliescu a condus ţara până în 1996. Apoi, între 1996 şi 2000 a dominat haosul, timp în care au început să prindă putere baronii locali şi naţionali, dintre care mulţi conduc ţara, direct sau din umbră, chiar şi acum. Între 2000 şi 2004 Adrian Năstase a preluat frâiele de la baroni, însă aceştia nu au dispărut, ci au avut o colaborare excelentă cu şeful, cu domnul Năstase. Trăian Băsescu a condus între 2004 şi 2014, cu tot felul de tentative, cam nereuşite, din partea unor prim-minştri care au încercat să i se împotrivească. A fost perioada confruntării cu o parte a baronilor existenţi şi a înlocuirii acestora cu alţii, pro-Băsescu. După 2014 ţara a fost condusă de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi de şeful executiv al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, până în ianuarie 2017, când domnul Coldea a fost demis.

După 2017 România a fost condusă de doamna Kovesi cu ajutorul unui SRI decapitat, până în ianuarie 2018 când şi dânsa a fost demisă. Între 2014 şi 2018, când în realitate România a fost condusă de DNA şi SRI, s-a purtat o luptă acerbă cu baroni din diferite tabere: unii vechi, creaţi înainte de 2004 şi alţii mai noi, creaţi în perioada domnului Băsescu.

Acum trăim din nou într-o baroniadă pură, o perioadă în care instituţiile statului deservesc în principal interesele baronilor locali sau naţionali. O astfel de perioadă este percepută într-un mod extrem de negativ de cei care muncesc din greu şi cinstit. Este vorba de marea majoritate a electoratului. În timp ce baronii conectaţi cu politicienii prosperă, proliferează şi sfidează, populaţia acumulează ură şi frustrare, şi pe bună dreptate. Cel mai probabil baroniada actuală va continua până la următoarele alegeri din 2024. Iar atunci, datorită anilor de acumulat ură şi frustrare, politicienii radicali pot să aibă şansa preluării puterii. Ar putea să apară ceva neaşteptat, dar în lipsa unor opţiuni politice noi, electoratul va vota mai mult cu AUR şi USR-PLUS. Considerat principalul vinovat pentru actuala baroniadă, PNL va avea cel mai mult de pierdut.

Dar haosul administrativ în care se află acum ţara creează o oportunitate extraordinară pentru un lider politic puternic şi radical, de orice natură şi orientare. Consider că doamna Kovesi este, de departe, cea mai potrivită persoană să beneficieze de pe urma stării de revoltă a populaţiei. Este singurul conducător postdecembrist (de facto) al României de care, în general, lumea nu a fost dezamăgită. Într-o bună măsură, populaţia simte că toţi conducătorii i-au dat ţeapă, fie pentru că n-au făcut nimic, fie pentru că au făcut rău. În schimb, doamna Kovesi este cunoscută nu pentru dat ţepe, ci pentru trasul în ţepe. Este un lucru apreciat de electorat!

Probabil că au fost destui traşi în ţepe fără să fi fost judecaţi după nişte standarde corecte, europene. Cu siguranţă că doamna Kovesi nu este nici uşă de biserică şi nici Einstein. Dar asta nu prea contează, pentru că nici ceilalţi, potenţiali contracandidaţi, nu sunt. Însă electoratul, după ce-i evaluează întreaga activitate şi trage linie, ar considera că doamna Kovesi a făcut cel mai mult rău infractorilor, nu cetăţenilor. Şi după ani în care baronii infractori şi interpuşii lor i-au sfidat pe oameni, această imagine este suficientă să o recomande pentru vot majorităţii populaţiei. Ar putea fi atraşi de partea sa şi foarte mulţi politicieni, unii oportunişti, dar alţii de bună credinţă.

Doamna Kovesi a condus România fără să fi fost aleasă, aşa că poate candida de două ori la preşedinţie şi poate să fie în fruntea ţării timp de zece ani. Ar fi cel mai popular film (mai popular decât filmul lui Trump – 2016 şi 2020), horror pentru mulţi protagonişti, thriller pentru privitori – o ocazie de vizionare relaxantă pentru cei ţepuiţi (furaţi şi batjocoriţi) în vremea actualei baroniade. Ce a făcut doamna Kovesi între 2014 şi 2018 va ajunge să fie considerat nimic pe lângă ce ar putea urma între 2024 şi 2034. Aş putea paria că ar fugi din România un număr semnificativ de oameni, probabil chiar înainte ca doamna Kovesi să câştige preşedinţia. Asta ca să evite să facă parte din rândul victimelor filmului regizat de dânsa!

Probabil că este încă prea devreme pentru doamna Kovesi să simtă această oportunitate, dar cred că o va conştientiza. Dacă va candida, cred că are şanse să câştige preşedinţia, chiar din primul tur. Una este să fii un şef de parchet, chiar şi la nivel european, şi alta să intri în istorie drept preşedinte de stat. Orice s-ar spune despre doamna Kovesi, adevărul este că a speriat infractorii mai mult decât oricine probabil de la Vlad Ţepeş încoace. Şi cred că lumea ar vota-o aproape exclusiv pentru asta, mai ales după încă trei ani de haos şi nesimţire sfidătoare cu PNL-PSD, sau orice altă combinaţie care ar începe cu PNL sau PSD.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here