KREMLINUL: Sistemul american Patriot este o ţintă legitimă în Ucraina

0
108

Kremlinul a afirmat astăzi că sistemul american de apărare antiaeriană Patriot ar fi o ţintă legitimă pentru loviturile armatei ruse împotriva Ucrainei, dacă Statele Unite vor autoriza livrarea acestuia către Kiev, transmite Reuters, conform Agerpres.

Washingtonul finalizează planurile de a trimite sistemul de apărare antirachetă Patriot în Ucraina, o decizie care ar putea fi anunţată chiar în această săptămână, au declarat ieri trei oficiali americani pentru Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat astăzi că sistemul Patriot ar fi “în mod cert” o ţintă pentru Rusia, menţionând însă că nu va comenta informaţii neconfirmate din media.

Patriot este considerat unul din cele mai avansate sisteme de apărare antiaeriană ale SUA, incluzând rachete care pot doborî avioane şi intercepta rachete de croazieră şi balistice. În mod tipic, include lansatoare, radare şi alte vehicule-suport.

Potrivit Pentagonului, recenta intensificare a atacurilor ruse cu rachete în Ucraina este destinată parţial să epuizeze apărarea antiaeriană a Kievului, astfel încât Rusia să poată domina spaţiul aerian. Din acest motiv, SUA şi aliaţii lor livrează mai multe echipamente de apărare antiaeriană Kievului, precum sisteme NASAMS americane, despre care Pentagonul afirmă că au avut o eficienţă de 100% în Ucraina.

Washingtonul a livrat Ucrainei asistenţă militară în valoare de 19,3 miliarde de dolari de la începutul conflictului.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here