Vineri, 01 Octombrie 2021, ora 21:15
89 citiri
Soluția găsită de autorități, prin aplicarea Legii Consumatorului Vulnerabil pentru acoperirea cheltuielilor cu explozia facturilor la energie electrică si gaze, nu este așa cum si-au pus speranțele atâtea milioane de români, aceștia fiind doar „amăgiți” de mirajul salvator, a scris președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
„Aceasta (Legea Consumatorului Vulnerabil – n.red.) este absolut necesară, doar că se adresează unei minorități de consumatori care se găsesc într-o avansată sărăcie energetică. Timid, în plină răcire accentuată a vremii, a apărut un proiect de lege privind subvenționare a unei părți din factura de energie electrică și gaze naturale”, a mai precizat acesta.
„Majoritatea consumatorilor vulnerabili din România se găsesc în intervalul indicat cu roșu în tabel, adică urmează să primească între 25 lei-100 lei pe lună ajutoare bănești conform Legii Consumatorului Vulnerabil, ceea ce le acoperă în medie între 3-11% din facturile de gaze pentru o casă și între 6-23% din facturile de gaze pentru un apartament cu 2 camere.
De precizat că aceștia urmează să achite în iarnă circa 880 lei/lună (în plus cu aproximativ 360 lei/lună față de anul 2020) pentru factura de gaz la o casă și circa 440 lei/lună (în plus cca. 180 lei/lună față de anul 2020) pentru factura de gaz la un apartament”, a mai explicat Chisăliță.
„În conformitate cu proiectul de OUG privind subvenționarea consumatorilor de gaze, alții decât cei vulnerabili, acestora li se va achita 25% din contravaloarea facturii de gaze (exclusiv TVA), ceea ce face ca un consumator de gaze, indiferent de cât câștigă, să beneficieze, de situația în care locuiește într-o casă, de cca 220 lei/lună sau cca 110 lei/lună, dacă locuiește într-un apartament de 2 camere”.
„Dacă luăm un consumator format dintr-o singură persoană nevulnerabilă, în accepțiunea legii, care locuiește într-o casă, care câștigă salariul mediu net în România (în luna iulie 2021, salariul mediu net a fost de 3.545 lei/lună), acesta urmează să beneficieze de o subvenție de 220 lei/lună, respectiv să achite cca. 660 lei/lună pentru gazele naturale, astfel costul cu gazele ar reprezenta cca. 18,6% din căștigurile sale lunare.
Dacă luăm un consumator format dintr-o singură persoană vulnerabilă în accepțiunea legii, care locuiește într-o casă, care câștigă salariul net de 1050 lei/lună în România, acesta urmează să beneficieze de o subvenție de 75 lei/lună, respectiv să achite cca. 805 lei/lună pentru gazele naturale, astfel costul cu gazele ar reprezenta cca.76,6% din căștigurile sale lunare”, a mai explicat președintele AEI.
În același timp, cu cât consumatorul deține o casă mai mare, cu atât mai favorabil îi este proiectul de lege de subvenționare a facturii la gaze:
De asemenea, cu cât consumatorul deține o casă mai puțin eficientă, cu atât mai favorabil îi este proiectul de lege de subvenționare a facturii la gaze:
„Așadar, se impune o analiză antentă a acestei abordări, astfel încât să se ajungă ca de acest efort să beneficieze consumatorii care realmente au nevoie de acești bani (fără a stimula risipa) și să nu fie un alt mod de a alimenta profiturile unor furnizori”, a conchis Dumitru Chisăliță.
Citeste si:
Wow, amazing blog format! How lengthy have you ever been running a blog for?
you make running a blog look easy. The whole glance of your
website is fantastic, as neatly as the content! You can see similar here sklep
I had just been pregnant and so I though it was because of that dapoxetine priligy uk