Letonia şi Lituania cer sancțiuni contra Rusiei

0
389

Decizia de a menţine trupe ruse în Belarus pentru exerciţii militare comune care fuseseră programate să se încheie duminică “este o schimbare semnificativă pentru securitatea ţărilor din NATO care au graniţă cu Belarus”, a scris duminică pe Twitter ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis.

“Trebuie să urmeze întări ale NATO şi sancţiuni din partea UE”, a adăugat el.

La rândul său, ministrul leton de Externe, Edgars Rinkevics, a scris de asemenea pe Twitter că “este clar că întreaga comunitate transatlantică trebuie să înceapă să implementeze sancţiuni împotriva Rusiei, iar NATO ar trebui să desfăşoare mai multe forţe în regiune”.

Belarus, aliat al Moscovei în criza cu Occidentul în jurul Ucrainei, a anunţat că trupele ruse prezente pe teritoriul său de la 10 februarie pentru exerciţii militare ce trebuiau să se încheie duminică vor rămâne pentru alte manevre similare.

La fel ca Moscova, Minskul dăduse asigurări anterior că cei 30.000 de soldaţi, conform unei evaluări a SUA, se vor întoarce în garnizoanele lor la sfârşitul exerciţiilor.

Source