Liber la restaurante, în California

0
44
Liber la restaurante, în California

California a ridicat joi majoritatea restricţiilor, iar guvernatorul statului a marcat relaxarea printr-o vizită la companiile locale.

California a ridicat majoritate restricţiilor în cursul zilei de joi, aşa că guvernatorul statului, Gavin Newsom, a ieşit la plimbare. Acesta a vizitat localurile din zonă.

Newsom s-a oprit în Oakland la Graffiti Pizza pentru a evidenţia sprijinul statului menit să susţină redresarea economică.

„Susţinem micii antreprenori care pun totul pe masă, reputaţia lor, finanţele lor, în unele cazuri, finanţele membrilor familiei lor, le pun acolo pentru a-şi sprijini nu numai propriile vise, ci şi pentru a sprijini comunitatea noastră. Lucrurile au fost profunde, existenţiale. Şi unii oameni nu sunt literalmente aici cu noi. Nu sunt în picioare. Au ieşit din afaceri”, a spus Gavin Newsom.

Restricţiile privind distanţarea socială, dar şi cele referitoare la numărul de persoane din restaurante, teatre sau muzee au fost eliminate în California.

(sursa: Mediafax)

Liber la restaurante, în California

California a ridicat joi majoritatea restricţiilor, iar guvernatorul statului a marcat relaxarea printr-o vizită la companiile locale. California a ridicat majoritate restricţiilor în cursul zilei de joi, aşa…

Israelul a lansat noi raiduri aeriene împotriva unor ținte Hamas

Israelul a lansat joi seara noi raiduri aeriene împotriva unor ținte Hamas. Au fost atacate lansatoarele de rachete care aparţineau trupelor Hamas, care au răspuns cu focuri asupra avioanelor IDF. Israelul a…

17 mld. euro au salariaţii români în conturile de pensii private Pilon II

Activele fondurilor de pensii private Pilon II au urcat cu aproape 28%, comparativ cu luna mai din 2020. Cele şapte fonduri de pensii pri­vate Pilon II, alimentate cu con­tribuţiile din salariul brut ale câteva m…

Centrul de vaccinare de la Piața Obor se redeschide

Centrul de vaccinare de la Piața Obor se redeschide. De data aceasta va fi un punct de vaccinare permanent în care vor fi folosite doze Johnson & Johnson. La ediția precedentă, persoanele care s-au vaccinat la Ob…

A treia etapă a programului Rabla pentru electrocasnice începe astăzi

Ministerul Mediului anunță că vineri începe a treia etapă a programului Rabla pentru electrocasnice, în care se eliberează vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și…

Dispariția clientului care mânca sănătos în pandemie 

Clientul online de lockdown a dispărut din peisaj odată cu ridicarea restricțiilor. Micii producători spun că cei care un an și jumătate au evitat magazinele și au cerut produse mai sănătoase, acum au revenit…

PNL a descoperit cu stupoare cum își trage USR 10 miliarde de euro
Galerie Foto Două conflicte majore în interiorul Coaliției, generate de partea USR-PLUS a majorității guvernamentale, au izbucnit simultan. Ieri, reprezentantul Guvernului la nivelul Capitalei, prefectul USR-PLUS Alin Stoica, a …

Medicul-pericol public din Argeș vrea să se întoarcă la treabă

Un medic din Argeș a fost declarat pericol public dacă își exercită profesia. Ginecologul este condamnat deja la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce a omorât un făt în timpul nașterii. Prin aceeași…

Putin a obținut ceea ce și-a dorit de la întâlnirea cu Biden

Nimeni nu a avut mari așteptări de la întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin,  care avea să se rezume, de altfel, la reluarea unor legături ostile, dar respectuoase. Dincolo de cuvintele de fațadă de…

Reţelele teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic s-ar putea regrupa în Afganistan în doi ani

Reţelele teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic s-ar putea regrupa în Afganistan în aproximativ doi ani, în contextul retragerii trupelor occidentale, afirmă secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, citat de…

Vești excelente pentru ROMÂNI! Urmează o nouă MINIVACANȚĂ în weekend

Anul acesta, Rusaliile pică luni, 21 iunie, iar potrivit legii, este zi liberă. Astfel, bugetarii și elevii se vor putea bucura de o minivacanță , de trei zile, dacă punem la socoteală şi…

A intrat în vigoare Carta Albă a Apărării 2021

Carta Albă a Apărării a intrat în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Parlamentului României pentru aprobarea documentului, anunță Ministerul Apărării. Documentul a fost elaborat de…

Explozie de cazuri de Covid la Moscova. Autoritățile suspectează apariția unor „noi variante”

Capitala rusă suspectează apariţia unor ”noi variante” ale coronavirusului, a declarat joi primarul Moscovei, Serghei Sobianin, pentru a explica agravarea bruscă a epidemiei în oraş, unde campania de vaccinare a…

Noi tendinţe pe piaţa muncii: Concediu spontan pentru angajaţi

O nouă tendinţă îşi face simţită prezenţa pe piaţa muncii: zilele de concediu spontane. După orele în plus de muncă, angajaţii primesc cu braţele deschise concedii spontane. Acordate de companii pentru…

Război total USR PLUS - PNL: Prefectul Capitalei atacă în justiție numirile de directori făcute de Nicușor Dan

Alin Stoica, Prefectul Capitalei, a anunţat joi, pagina sa de socializare că a acţionat în instanţă Municipalitatea, pentru că, în urma corespondenţei oficiale şi a discuţiilor directe, a continuat…

Source