Mai poate oferi America protecţie vasalilor din Vestul şi Estul Europei?

Profesorul de istorie Paul Robinson, de la Universitatea din Ottawa, a scris recent un editorial pentru reţeaua media RT (Russia Today) în care arată că “un război între Rusia şi Ucraina este posibil doar dacă Ucraina atacă prima”.

“Adevăratul pericol nu este o invazie rusească în estul Ucrainei, ci interpretarea greşită a semnalelor de susţinere din partea Americii, care ar putea fi considerate un îndemn la asalt împotriva rebelilor din Donbass”, subliniază profesorul Robinson.

Se pare că semnalele de susţinere ale Americii au fost deja interpretate greşit. După declaraţia preşedintelui Biden referitoare la “sprijinul neclintit”, administraţia prezidenţială de la Kiev a găsit de cuviinţă să declare război Rusiei.

Oare poate fi interpretată altfel semnarea Decretului 117/2021, din 24 martie 2021, de către preşedintele Zelensky, unde este prezentată “Strategia pentru de-ocuparea şi reintegrarea teritoriilor temporar ocupate ale Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol”? Guvernul de la Kiev trebuie să stabilească planul de acţiune pentru implementarea strategiei, care include şi intrarea ţării în NATO.

Imediat exerciţiile militare ale Rusiei au căpătat o altă dimensiune şi a fost accelerată trimiterea trupelor şi armamentului către graniţa cu Ucraina. Cu toate acestea, numărul soldaţilor participanţi este încă departe de cel înregistrat cu ocazia manevrelor Vostok-2018 din Orientul Îndepărtat, de circa 300.000, cărora li s-au alăturat unităţi militare din China şi Mongolia.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a ales să ignore “amănuntul” reprezentat de decretul prezidenţial 117/2021. “Acumularea considerabilă a forţelor armate ale Rusiei este nejustificată, neexplicată şi foarte îngrijorătoare”, a precizat Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei.

Într-o convorbire cu Angela Merkel şi Emmanuel Macron, preşedintele Putin a subliniat că “dacă ucrainenii lansează o ofensivă militară în Donbass sau Crimeea, vom distruge Ucraina”.

Toate “zgomotele” pe care le fac cei doi “aliaţi” din Vest nu valorează nimic şi nu conving pe nimeni, în special pe ruşi, iar Angela Merkel nu poată să-i ceară nimic imperativ lui Vladimir Putin. Dacă se doreşte transmiterea unui mesaj puternic Moscovei, de ce nu se opresc importurile de gaze şi petrol din Rusia, care ar trebui să reprezinte o lovituri fatală pentru “o staţie de benzină care se preface că este o ţară”, după cum spunea odată senatorul John McCain?

Oare a fost înţeles pe deplin mesajul transmis de Putin? Este prea devreme pentru un verdict, deşi au apărut o serie de declaraţii conciliatoare din partea oficialilor de la Kiev, iar cele două nave americane care ar fi trebuit să intre în Marea Neagră au rămas în Mediterană.

La apariţia primelor ştiri privind masarea trupelor ruseşti la graniţa Ucrainei, analistul american Martin Armstrong a subliniat că “administraţia Biden a împins Ucraina să declare că vor recupera Crimeea astfel încât să declanşeze un conflict care să justifice închiderea magistralei de gaze către Germania”.

Pe fondul creşterii tensiunilor din jurul Ucrainei, publicaţii din Asia, precum Nikkei Asia sau Asia Times, au publicat editoriale în care a fost abordată o problemă crucială: multe ţări din Pacific şi Estul Europei aşteaptă cu îngrijorare să vadă dacă America îşi va proteja vasalii.

Orice altceva în afara unui răspuns afirmativ necondiţionat va conduce la o pierdere masivă a influenţei Statelor Unite în cele două regiuni.

Andrei Raevsky, fost analist militar pentru ONU la Geneva, scrie pe blogul său, The Saker, că “Vestul a decis deja că Rusia este agresorul”, însă “nicio ţară NATO nu va trimite trupe contra Rusiei”.

În opinia sa, un atac asupra forţelor Rusiei va declanşa un contra-atac nu doar împotriva unităţilor militare direct implicate, ci şi asupra centrelor de comandă şi decizie, iar opinia este susţinută de declaraţiile din februarie 2021 ale preşedintelui Vladimir Putin în cadrul discursului anual despre starea naţiunii.

“Acum, cel mai mare pericol este ca politicienii vestici să-l interpreteze greşit nu doar pe Putin, ci să interpreteze greşit toată Rusia”, mai scrie Raevsky.

O idee despre dimensiunea unui contra-atac al Rusiei este oferită de analistul militar Andrei Martyanov pe blogul său şi în cartea “The (Real) Revolution in Military Affairs”, apărută în toamna anului 2019.

“În scenariul abstract al unui război convenţional al NATO împotriva Rusiei, marina americană nu va putea apropia portavioanele la mai puţin de 2.000 de kilometri de coastele Rusiei”, scrie Martyanov în carte şi accentuează faptul că “elitele vestice au mari dificultăţi de înţelegere a epocii rachetelor”.

Tocmai din acest motiv, aceste aşa-numite elite cred că se află la adăpost în Washington, Londra sau Bruxelles în cazul unui conflict convenţional.

“Nimic nu este mai puţin adevărat”, avertizează analistul militar rus, iar siguranţa personală la mare distanţă în spatele frontului nu este decât un mit.

“Centrele decizionale vor fi atacate şi anihilate dacă vor decide să declanşeze un conflict global”, mai arată Martyanov, iar acesta a fost şi avertismentul preşedintelui Putin.

Mai recent, Martyanov a scris pe blogul său că “America nu a luptat niciodată un război având centrele de comandă şi control sub atacuri susţinute”.

Avertismentele vin chiar şi de la instituţia parlamentară Congressional Budget Office (CBO). Într-un raport din februarie 2021, “National Cruise Missile Defense: Issues and Alternatives”, se arată că apărarea teritoriului american în faţa atacurilor cu rachete de croazieră (LACM, Land-Attack Cruise Missiles) este deosebit de costisitoare şi are o eficienţă redusă.

În opinia autorilor raportului, cea mai bună cale de apărare împotriva LACM este eliminarea lor la sursă, adică detectarea submarinelor sau avioanelor purtătoare.

Pornind de la hărţile prezentate în raportul CBO, Andrei Martyanov demonstrează că este aproape imposibilă determinarea densităţii de probabilitate a locaţiei, în condiţiile în care forţele navale ale Rusiei sunt dotate deja cu noua variantă a rachetei Kalibr 3M14M, a cărei rază de acţiune este de circa 4.500 de kilometri. Harta prezentată în raportul CBO include doar distanţe de până la 2.000 de kilometri.

Mai mult, Martyanov subliniază că atacurile cu rachete supersonice şi hipersonice pot veni de la submarine sau avioane care nu trebuie să părăsească spaţiul maritim sau aerian rusesc.

Pentru a evalua ce “greutate” au declaraţiile preşedintelui american în faţa oficialilor de la Kremlin, în special a preşedintelui Putin, este deosebit de instructiv un interviu recent acordat publicaţiei elveţiene Die Welt Woche de Mike McCormick, fost stenograf la Casa Albă timp de 15 ani, dintre care 6 ani a fost stenograful vicepreşedintelui Biden.

“Liderii mondiali i-au arătat foarte puţin respect lui Biden”, a precizat autorul cărţii “Joe Biden Unauthorized: And the 2020 Crackup of the Democratic Party”, însă dezastrele diplomatice au apărut rareori în presă, deoarece “Biden ştia cum să joace jocul”.

Prima deplasare externă a lui McCormick în calitate de stenograf a lui Biden a fost la Moscova, în 2011, iar atunci “Putin l-a umilit în public pe Biden”, în condiţiile în care vicepreşedintele american dorea să facă o impresie deosebită asupra publicului de acasă în ceea ce priveşte “expertiza sa în politica externă”.

În timp ce Biden încerca să se laude cu buna sa cunoaştere a istoriei Rusiei, camerele de televiziune au fost închise, iar preşedintele Putin le-a cerut ziariştilor să părăsească încăperea.

“Tactica premeditată a lui Putin l-a lăsat pe Joe Biden fără cuvinte şi profund umilit într-o întâlnire critică”, iar “vicepreşedintele american arăta ca un peşte extenuat pe fundul unei bărci în încăperea puţin luminată”.

“El nu înţelege cum îl privesc liderii mondiali”, a mai declarat Mike McCormick, în opinia căruia Biden nu are calităţile necesare pentru a fi preşedinte.

La fel de puţin probabilă este şi înţelegerea faptului că relaţiile cu Federaţia Rusă trebuie reconstruite pe baze complet diferite.

“Nu vom ajunge niciodată la o înţelegere cu ei deoarece nu vom fi de acord să ne prăbuşim. Nu vom ajunge niciodată la o înţelegere cu ei deoarece nu vom fi de acord să ne predăm armele nucleare. Nu vom ajunge niciodată la o înţelegere cu ei deoarece nu vom fi de acord să ne uităm interesele naţionale şi se ne uităm istoria”, a declarat într-o emisiune televizată Margarita Simonian, redactor-şef al reţelei media RT.

Astfel de opinii par să fie larg răspândite în rândul populaţiei Rusiei.

În aceste condiţii, dincolo de declaraţiile goale despre sprijinul neclintit sau anunţarea unor sancţiuni la fel de goale, ce poate face America pentru a-şi păstra relevanţa şi să ofere vasalilor săi măcar un minim sentiment de siguranţă?

Poate să adopte o altă cale, în linie cu recomandarea recentă a lui Henry Kissinger privind acceptarea tranziţiei către o lume multipolară?

https://www.bursa.ro/_rss