Fiul unui barbat de 65 de ani din localitatea harghiteana Tulghes, atacat de un urs, a povestit clipele de groaza prin care a trecut pentru a-si salva tatal.
Batranul se afla acum la spital, in Harghita, unde primeste ingrijiri medicale dupa ce a avut nevoie de operatie.
“S-a intamplat la 50 de metri de gardul curtii. Mi-am dat seama ca nu putea sa fie decat un urs, ca tata a fost atacat. S-a intamplat la 150 de metri de casa si la 50 de metri de la gardul curtii, si zic mult. L-am auzit urland cu disperare. Era muscat tot de fata, mai ales partea stanga a capului, de picior si de mana”, a povestit Cristian Avarvarei pentru Informatia Harghitei.
Conform sursei citate, Cristian si-a salvat tatal dupa ce a tras doua focuri pentru a goni animalul.
“Nu am vazut urs niciodata asa de aproape de casa. Am 37 de ani, m-am nascut si am crescut aici, cunosc padurile acestea la metru patrat, dar inca niciodata nu am vazut urs asa aproape de casa, nici in padurile din jur. Am auzit sa fie probleme de partea cealalta a Ceahlaului, in Neamt, oamenii de acolo povestesc ca ursii le-au luat porcii din cotet, pasarile din curti, dar aici nu am avut probleme cu ei pana acum”, a spus barbatul, punctand ca situatia este scapata sub control.
Tanarul face apel la autoritatile abilitate sa ia masuri urgent, pentru ca altfel “zilnic o sa auzim ca cineva a fost hacuit de urs”.