Meseriile viitorului pun în dificultate sistemul de educație

Concurența de pe piața de Resurse Umane, mai ales în „head-hunting”, se extinde și asupra sistemelor de educație. Universitățile ar trebui să găsească modalități de adaptare la viteza din ce în ce mai mare de evoluție a tehnologiei și a specializărilor în din ce în ce mai multe noi domenii de activitate. Ceea ce nu permite sistemul universitar – care trebuie să respecte reguli stricte, impuse prin legile fiecărei țări și prin instituții de control – se face, mult mai repede, în mediul privat. Marile companii de IT, de exemplu, și-au construit un sistem propriu de training și acreditare pentru specialiștii de care este nevoie pe piață. Astfel, concurența între cele două sisteme de formare devine din ce în ce mai periculoasă pentru universități.

Adaptarea la noile tehnologii și la schimbarea cerințelor de pe piața forței de muncă în continuă și accelerată evoluție, devine o problemă pentru sistemul universitar. Sunt deja multe companii care caută specialiști chiar și fără diplomă de studii superioare în domeniul de angajare, iar prăpastia dintre cursurile universitare și cele de formare sau specializare de scurtă durată se adâncește, de la un an la altul. Pentru a se putea adapta vitezei de evoluție a situației, universitățile ar trebui să devină mai flexibile, însă există multe situații care nu permit reziliența. De exemplu, după ce marile companii de IT au deschis calea specializării prin cursuri de scurtă durată, au absorbit mare parte a candidaților care altfel ar fi concurat pentru locurile disponibile din sistemul universitar, la specializarea Informatică. În continuare, fenomenul ia amploare, cursurile de scurtă durată lăsând în urmă sistemul universitar.

Marile avantaje ale specializărilor

În afară de faptul că o diplomă de specializare în IT se obține în câteva luni, companiile care fac și cursuri de formare profesională au marele avantaj al orientării directe spre absorbția pe piața forței de muncă. Ofertele pentru cursuri sunt organizate în așa fel încât să-i încurajeze pe candidați să se înscrie nu pentru a obține o diplomă pe care să o țină la colecție, ci pentru a putea lucra în domeniul în care se pregătesc. Tocmai de aceea, structura cursurilor este adaptată permanent la ceea ce se cere pe piață. Și prețul unui astfel de curs este foarte avantajos, pornind de la câteva sute de euro, pentru o pregătire de șase luni, până la 2.000 de euro pentru un curs mai complex, de un an, cu multiplă specializare, în timp ce taxele de școlarizare la o facultate sunt mult mai mari și pe durata a trei ani, iar programele de formare nu sunt adaptate la cerințele imediate ale pieței.

Facilități, discount și amânarea plăților

Mai mult, companiile au început să vină și cu oferte pentru șomeri, care sunt plasați pe piața forței de muncă, după absolvire, iar plata pentru pregătire le este amânată până la primele salarii încasate în domeniul în care s-au format. „Pentru şomeri: plătiţi când vă angajaţi. Dacă în momentul de faţă nu sunteţi angajat, vă putem asigura finanţarea cu 20% a şcolarizării”, este anunțul lansat de Link Academy, pentru cursanții din seria 2020-2021. Oferta este explicată astfel: „O parte din şcolarizare o plătim noi până când vă angajaţi. Taxa întreagă de şcolarizare pe un an la Link Academy este de numai 2.000 de euro în perioada de înscriere din octombrie. Acesta a fost preţul pe care l-au plătit şi generaţiile anterioare de cursanţi. Cu toate acestea, dumneavoastră puteţi plăti mai puţin, până nu vă angajaţi. Şi anume, toţi cursanţii anteriori care au obţinut certificate Cambridge, Microsoft sau Adobe au găsit un loc de muncă de calitate sau au avansat în firmele lor şi pe poziţie şi ca salariu”. Astfel, prin cursuri certificate și orientate direct către posibilitățile de angajare imediată, companiile preiau cea mai mare parte a tinerilor care doresc să devină IT-iști.

Dezavantaje ale sistemului universitar

Ca și cum nu ar fi fost suficient că nu pot ține pasul cu viteza de adaptare a cursurilor de scurtă durată la cerințele pieței forței de muncă și ale candidaților, universitățile mai au și o problemă legată de imposibilitatea de a aduce la catedră specialiști cu performanțe notabile, dacă aceștia nu au studii doctorale în domeniu sau nici măcar studii universitare în ciclul de licență și masterat. Nu doar domeniul IT se confruntă cu această imposibilitate, ci și altele. De exemplu, pentru a preda la o facultate, un specialist în Marketing, Publicitate sau Comunicare trebuie să aibă doctorat în domeniu. Un specialist precum Bogdan Naumovici, considerat mulți ani cel mai bun publicitar din România, nu poate ajunge la catedra unei universități, chiar dacă de la el ar avea foarte multe de învățat toți studenții care vor să se pregătească în acest domeniu. Un astfel de specialist poate, cel mult, să susțină workshopuri pentru studenți. La fel se întâmplă și cu specialiștii foarte buni în IT pe care universitățile nu-i  pot angaja.

Pericolul de renunțare la studiile superioare

Pornind chiar de la situația reală care a arătat, în ultimii 30 de ani, că workshopurile, trainingurile și cursurile de scurtă durată au dat rezultate chiar mai bune decât pregătirea universitară de lungă durată, unele companii au renunțat la a mai cere studii superioare la angajare, pe anumite poziții, dacă există candidați ce pot dovedi că au experiență în domeniile în care își caută loc de muncă și că portofoliul lor arată ce pot să facă efectiv. Trendul este internațional și ar putea sta la baza unei adevărate revoluții a sistemului de specializare și acreditare, despre care se vorbește deja, de mai mulți ani. Situația s-a agravat după criza economică din 2008-2009, când s-a mizat foarte mult pe reorientarea profesională rapidă, prin cursuri de scurtă durată, pentru reinserția unui număr cât mai mare de șomeri pe piața forței de muncă. Apoi s-a evoluat către nevoia învățământului universitar dual, sistem propus și discutat inclusiv în România, din 2017. Acest sistem presupune specializarea studenților direct prin munca plătită la companiile partenere ale instituției de învățământ superior. Prin acest tip de studii superioare se poate rezolva mult mai simplu și nevoia de forță de muncă de pe piață, dar și de reorientare în cel mai scurt timp, în situații de criză economică, atunci când șomajul crește îngrijorător.

Sistemul universitar nu poate angaja specialiști foarte buni din piața forței de muncă. De situație profită, în primul rând, companiile care oferă alternativa formării profesionale de scurtă durată, cu acces direct la angajare, pe un post bine plătit.