Luni, 25 Octombrie 2021, ora 23:30
176 citiri
Milioane de mănuşi sanitare la mâna a doua au fost vândute de companii din Thailanda în Statele Unite, punând în pericol viaţa a mii de americani. Mai mulţi oameni de afaceri care au importat astfel de echipament sanitar au prezentat dovezi care sugerează că există posibilitatea ca vieţile a mii de pacienţi americani să fi fost puse în pericol.
“Au fost spălate, reciclate. Nu ştim de unde au venit. Unele erau murdare. Unele aveau pete de sânge”, a povestit pentru CNN Tarek Kirschen, un om de afaceri din Miami, care a cumpărat peste două milioane de mănuși de la o companie thailandeză numită Paddy The Room.
“Am început să primim telefoane de la clienţi foarte supăraţi care ţipau la noi și ne acuzau că i-am înșelat. Erau mănuşi folosite, erau spălate, reciclate, nu ştim exact de unde veneau”, a precizat afaceristul.
La începutul anului, o companie americană a avertizat două agenţii federale, inclusiv Administraţia pentru Alimente şi Medicamente, că a primit mai multe transporturi de mănuşi care erau sub standard şi vizibil deteriorate, de la o companie din Thailanda. Şi totuşi, această companie a reuşit să facă livrări și în iunie. Peste 80 de milioane de mănuşi medicale folosite au ajuns în Statele Unite și nu se ştie exact unde au fost distribuite. Departamentul american pentru Securitate Internă investighează compania din Thailanda care a vândut mănuşile medicale folosite.
De asemenea, Agenţia medicamentului a transmis CNN că “a luat o serie de măsuri pentru a-i găsi şi a-i opri pe cei care vând produse neaprobate”.
Experţii în achiziția de materiale sanitare descriu o industrie înţesată de fraude. Majoritatea dintre ei spun că mănuşile sanitare de unică folosinţă sunt “cele mai periculoase mărfuri de pe glob”, la acest moment.
Citeste si: