MINISTERUL EDUCATIEI: Medii de peste 5 la aproape 77% din candidaţii la Evaluarea Naţională

0
206

Aproximativ 77 % dintre candidaţii la Evaluarea Naţională au avut medii peste 5, în timp ce 132 de candidaţi au avut media 10, informează Ministerul Educaţiei, care a publicat, duminică, rezultatele finale obţinute, după soluţionarea contestaţiilor, de absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut probele între 22 şi 25 iunie, conform Agerpres.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporţia candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,90% (94.629 de candidaţi), în creştere cu 0,10% (103 candidaţi) faţă de rezultatele iniţiale (76,80%). A crescut, de asemenea, şi numărul candidaţilor cu media generală 10: de la 120 la 132 (+12).

Au fost depuse 20.268 de contestaţii, în creştere, comparativ cu anul trecut (15.275), dar cu valori inferioare faţă de anii anteriori: 2019 – 21.509 contestaţii, respectiv 2018 – 23.761 de contestaţii.

Rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidaţi prezenţi (dintr-un total de 131.179 de absolvenţi înscrişi). Dintre aceştia, 28.493 de candidaţi (23,10%) au obţinut medii mai mici decât 5 (cinci). Au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă cinci elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a vizează competenţele dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învăţământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (20%).

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here