Mircea Geoană, despre mișcările Rusiei: Există elemente care ne fac să credem că este ceva serios

0
232
Mircea Geoană, despre mișcările Rusiei: Există elemente care ne fac să credem că este ceva serios

Există elemente care ne fac să credem că este ceva serios, a declarat duminică secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, la Antena 3, în contextul mobilizării de forțe militare ruse la granița cu Ucraina.

„Am mai avut în luna iunie, anul acesta, o mobilizare poate similară ca număr de trupe”, a spus Mircea Geoană. „Dar avem elemente pe care nu le pot comunica public, pentru că sunt mai sensibile, care ne fac să credem că de această dată este vorba de ceva poate și mai serios. Spun poate pentru că nu există astăzi niciun indiciu clar despre intenția reală pe care Federația Rusă, președintele Putin, care ia decizia în ultimă instanță, le-ar avea în vedere. Este posibil să fie o variantă de a pune o presiune masivă asupra Ucrainei și indirect asupra Occidentului, poate să fie o formulă hibridă, poate să fie ceea ce am văzut în 2014, o incursiune militară de o anvergură mai mică sau mai mare pe teritoriul suveraan al unui stat”.

Mesajul NATO pentru Federația Rusă este dezescaladare, transparență și revenire la dialog, a spus Geoană, care a precizat că Rusia refuză dialogul, oferind exemplul celor patru invitații pe care el le-a formulat și care nu au fost acceptate de partea rusă.

Mircea Geoană spune că Rusia ar putea plăti, în cazul unei agresiuni, un preț economic și financiar și nu unul militar.

Secretarul general adjunct al NATO a amintit de discuția telefonică pe care președintele american Joe Bien o va avea marți cu președintele rus Vladimir Putin, cu privire la activitățile militare ruse la granița cu Ucraina. Alte subiecte sunt stabilitatea strategică, problemele cibernetice și regionale. În spațiul cibernetic are loc, spune Geoană, o confruntare permanentă, atacuri dintre care unele sunt girate de unele state, altele sunt efectuate de grupuri tolerate în Rusia.

În context, Mircea Geoană a precizat că scutul aerian de la Deveselu este o structură pur defensivă, și că Rusia, care se declară amenințată de rachetele din România, a desfășurat de la Marea Barents la Marea Neagră sisteme de rachete de ultimă generație.

Se crede că peste 94.000 de soldați ruși sunt masați în apropierea granițelor Ucrainei. Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat vineri că Moscova ar putea planifica o ofensivă militară pe scară largă la sfârșitul lunii ianuarie, citând rapoarte ale serviciilor de informații. Oficialii americani au ajuns la concluzii similare.

Președintele american a declarat recent că el și consilierii săi pregătesc un set cuprinzător de inițiative menite să îl descurajeze pe Putin de la o invazie. El nu a oferit mai multe detalii, dar administrația a discutat despre parteneriatul cu aliații europeni pentru a impune mai multe sancțiuni Rusiei.

Secretarul de stat american Antony Blinken l-a avertizat pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la Stockholm, la începutul acestei săptămâni, că Statele Unite și aliații săi europeni vor impune “costuri și consecințe severe Rusiei dacă aceasta va întreprinde noi acțiuni agresive împotriva Ucrainei”.

(sursa: Mediafax)

Mircea Geoană, despre mișcările Rusiei: Există elemente care ne fac să credem că este ceva serios

Există elemente care ne fac să credem că este ceva serios, a declarat duminică secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, la Antena 3, în contextul mobilizării de forțe militare ruse la granița cu…

Trump adună un miliard de dolari de la investitori pentru reţeaua sa socială

Noua firmă de social media a lui Donald Trump a anunțat că a strâns 1 miliard de dolari de la investitori, înainte de listarea planificată la bursă, relatează BBC. Grupul Trump Media & Technology Group luc…

Fraudă în Venezuela: Manifestaţie a opoziţiei în bastionul familiei Chavez, după anularea alegerilor

O mie de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în statul venezuelean Barinas, bastionul fostului preşedinte Hugo Chavez, în semn de protest faţă de hotărârea Curţii Supreme de organizare de noi alegeri pentru…

Reacția avocaților în contextul scandalului cu Laura Vicol

Prof. univ. dr. avocat Traian Briciu, Președintele UNBR, a dat un comunicat de presă în care condamnă orice declarație prin care avocatul numit într-o funcție publică este identificat cu clienții sau cu…

Exercițiu naval Rusia-ASEAN

Rusia şi Asociaţia Naţiunilor Sud-Estul Asiei (ASEAN) au încheiat un exerciţiu naval comun de trei zile, a anunţat, sâmbătă, marina militară indoneziană, citată de Reuters. La operaţiunile în două…

Șeful Pentagonului avertizează: Operaţiunile Chinei în apropierea Taiwanului seamănă cu o repetiție generală

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a preczat că operaţiunile militare chineze efectuate recent în apropierea Taiwanului par o „repetiţie”.El a reafirmat sprijinul ferm al Washingtonului pentru…

Oamenii de ştiinţă au creat prima dronă pasăre

O pasăre robotică a fost creată de oamenii de ştiinţă. Pe viitor, drona pasăre ar putea contribui la depistarea din timp a incendiilor de vegetaţie. O pasăre robotică inspirată după papagali şi şoimi ar…

Gazprom a dobândit controlul celui mai mare site de social media din Rusia

Cea mai mare rețea de socializare din Rusia, VKontakte, a intrat sub controlul statului după ce o serie de companii legate de monopolul de stat Gazprom au achiziționat în mai multe tranzacții pachetul majoritar de…

Liderii naționaliști și de extremă dreapta din Europa vor acționa în haită, în Parlamentul European

Liderii partidelor europene naţionaliste şi de extremă dreapta au discutat, sâmbătă, la Varşovia, despre posibilitatea unor voturi comune în Parlamentul European, dar nu au reuşit să încheie o alianţă…

Ultimul membru al vestitei "Band of Brothers" din Al Doilea Război Mondial, a murit la 99 de ani

Colonelul Edward Shames, ultimul ofițer supraviețuitor al regimentului de infanterie parașutată din Al Doilea Război Mondial cunoscut drept Band of Brothers a murit vineri la vârsta de 99 de ani, scrie CNN. În…

Mesaje de Sfântul Nicolae. Cele mai frumoase URĂRI și SMS pentru Nicolae și Nicoleta

MESAJE de SFANTUL NICOLAE 2021. Cei care poartă numele de Nicolae, Nicoleta sau alte derivate își serbează duminică, 6 decembrie, ziua numelui. Cu această ocazie, fiecare dintre noi transmitem cele mai…

Majoritatea germanilor sprijină vaccinarea obligatorie contra COVID-19

Aproape două treimi din populaţia Germaniei susţine vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 – o propunere care urmează să ajungă în curând în Parlamentul german, conform unui sondaj publicat duminică,…

Explozii, lângă granița dintre Siria și Irak

Televiziunea de stat siriană a relatat duminică că mai multe explozii au fost auzite în interiorul unei baze americane din regiunea Al-Tanf, în apropiere de granița irakiană, relatează Reuters. Raportul a…

Întrevedere de gradul zero, între Joe Biden și Vladimir Putin

Preşedintele american, Joe Biden, şi omologul său rus, Vladimir Putin, vor avea marţi o întrevedere prin videoconferinţă, au anunţat Kremlinul şi Casa Albă. Discuția este extrem de importantă, într-un…

China dezvoltă capacități spațiale la o rată dublă față de SUA

Generalul David Thompson, adjunctul șefului operațiunilor spațiale din cadrul Forțelor Spațiale ale SUA, a declarat că statul chinez își dezvoltă capacitățile spațiale “de două ori mai rapid” decât SUA,…

Source</a