Mircea Lucescu a demisionat de la Dinamo Kiev și se retrage definitiv din fotbal

0
59

Dinamo, sub conducerea lui Mircea Lucescu, a pierdut vineri în fața rivalei Shakhtior Donețk cu 1-0, ducându-i pe elevii lui Lucescu pe locul 7 în campionat, cu 4 meciuri consecutive fără victorie, din care 3 înfrângeri.

După meci, Mircea Lucescu, în vârstă de 78 de ani, și-a anunțat demisia din funcția de antrenor al lui Dinamo Kiev și a anunțat că, de această dată își încheie și cariera de antrenor.

“Nu vreau să vorbesc despre meciul de astăzi. Vreau să spun că am dăruit 15 ani fotbalului din Ucraina. Odată cu asta, am decis să-mi închei cariera. Acesta a fost ultimul meci.

Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, de la jucătorii lui Shakhtiar. Vă mulțumesc tuturor. Mi-aș fi dorit să termin altfel, dar totul are un sfârșit – cariera mea în fotbal, dragostea și viața. Totul are un început și un sfârșit”, a spus Lucescu, citat de publicația online ucraineană sport.ua.

Contractul tehnicianului cu clubul din Kiev era valabil până în vara anului 2024. Lucescu a preluat conducerea alb-albaștrilor în vara anului 2020 și a câștigat campionatul UPL, în sezonul 2020-2021, Cupa Ucrainei în ediția 2020/21 și Supercupa în 2020.

(sursa: Mediafax)

Source</a