Moderna testează un vaccin anti-HIV bazat pe ARN mesager. Mecanismul ar putea fi folosit și împotriva cancerului

0
47

Doctorul Vasi Rădulescu, medic specialist în medicină internă, demontează argumentele celor care refuză sau amână vaccinarea sub pretextul lipsei studiilor.

Într-o postare care apare pe pagina RO-Vaccinare, doctorul aduce argumente solide pentru a alega vaccinarea anti Covid:

“Să vă povestesc ceva. Dacă mai întâlniți oameni care o țin langa cu vaccinul experimental, lipsa de studii, aprobarea parțială, să știți că le puteți spune, pe un ton liniștit desigur, că vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech a primit aprobare DEPLINĂ din partea FDA.

Practic, din punct de vedere al aprobării, nu e nicio diferență între acest vaccin și paracetamol. Ambele au actele în regulă, studiile la fel. Dar aici vine partea interesantă și o voi explica blând, cu răbdare, să se înțeleagă bine.

La vaccinul Pfizer/BioNtech știm exact mecanismul de acțiune – un ARN mesager special făcut, încărcat cu instrucțiuni, se duce la ribozom și-i spune cum să producă proteina S a virusului. Ribozomul, această fascinantă fabrică de proteine, se supune sarcinii fără să strâmbe din nas. Traduce ARN-ul și face proteina. Numai că proteina asta nu e self, chiar dacă e făcută in house. Iar dacă nu e self, adică nu e o structură tipică organismului uman, imunitatea se sesizează imediat și-ncepe să facă molecule pentru a o recunoaște, cataloga, omorî. Acele molecule rămân active mai mult timp, iar dacă virusul natural intră în corp, îi este recunoscută proteina S și este rapid anihilat.


La paracetamol nu știm nici până astăzi, chiar dacă e folosit de mult timp la tot felul de afecțiuni, care este mecanismul exact de acțiune. Unii au zis de substanța P, dar nu e nimic sigur. Îi știm efectele bune, îi știm reacțiile mai puțin bune, iar sute de milioane de oameni iau paracetamol probabil în vreme ce tu citești aceste cuvinte. Asta nu înseamnă că e ceva greșit la mijloc. La fel se întâmplă cu unele anestezice, unde nu știm exact mecanismul de acțiune.

Am făcut această paralelă ca să vedeți că știm mai multe despre vaccin decât despre unele substanțe banale pe care le folosim fără rețineri.

Vă mai spun că Moderna începe să testeze un vaccin anti-HIV bazat pe ARN mesager.
Vă mai spun că se lucrează la un preparat pentru scleroza multiplă, tot pe aceeași tehnologie ultrastudiată.

Viitorul va fi al acestor componente care vor sta la baza vaccinurilor, tratamentelor împotriva cancerului și bolilor care actual nu au leac. Experții le vor aproba deplin, lumea se va schimba în jurul nostru. Iar scepticii ar face bine să țină pasul, altfel vor rămâne simpli caraghioși”, ];i ]ncheie postarea medicul.

Citeste si:

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here