Copiii au parte de o surpriză plăcută de ziua lor. Activităţi cu animatori, desene pe asfalt, poveşti despre exploratori, ateliere de creaţie, de şah, desen, pictură vor fi organizate la Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, de 1 Iunie. Firesc, copiii au intrare gratuită. Conform organizatorilor, între orele 10.00 şi 17.00, în curtea din spatele Muzeului vor fi activităţi distractive cu animatori, ateliere de creaţie, desene pe asfalt, poveşti despre exploratori, ateliere de şah, desen, pictură şi multe baloane colorate vor face deliciul unei adevărate petreceri în aer liber. Vizitatorii de toate vârstele vor avea ocazia să descopere minunata lume a exploratorilor, participând de la ora 10:30 la deschiderea unei inedite expoziţii temporare “Antipa şi Racoviţă – exploratori de poveste”. Programul special al zilei de 1 iunie cuprinde următoarele activităţi: deschiderea expoziţiei temporare “Antipa şi Racoviţă – exploratori de poveste”; “Parcarea animalelor colorate” – desene cu creta pe asfalt; “Colorăm cu spor” – zona de colorat fişe cu imagini din natură; “Puzzle pentru toţi” – zona de asamblat puzzle-uri cu animale; “În cuvinte să ne-ntrecem şi prin labirint să trecem!” – zona de rebusuri şi labirinturi; “Natura, muza noastră” – zona în care micii artişti vor desena cu carioci şi acuarele pe folie de împachetat; “Poveşti în grădină”, ateliere pentru preşcolari împreună cu adulţii însoţitori; “Mutarea perfectă” – ateliere de şah pentru cei mici. Organizatorii mai au pregătite şi alte surprize, care vor fi descoperite la faţa locului.