NATO vrea să răspundă ‘preocupărilor’ Turciei cu privire la blocarea cererilor de aderare ale Suediei şi Finlandei

0
142

NATO vrea să răspundă “preocupărilor” exprimate de Turcia de a bloca cererile de aderare la Alianţa Nord-Atlantică a Suediei şi Finlandei, a declarat astăzi, secretarul său general, Jens Stoltenberg, relatează Le Figaro, conform News.ro.

“Desigur, vrem să răspundem preocupărilor exprimate de Turcia” cu scopul de a găsi un “acord pentru a merge mai departe”, a declarat şeful Alianţei Nord-Atlantice, la Copenhaga.

Stoltenberg şi-a reafirmat “încrederea” cu privire la luarea unei “decizii rapide” referitoare la aderarea celor două naţiuni nordice.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat astăzi “hotărât” să se opună cererilor de aderare la NATO ale Finlandei şi Suediei şi a catalogat Suedia drept un “cuib de terorişti”.

“Suntem hotărâţi să ne menţinem poziţia. Ne-am informat prietenii că vom spune «nu» Finlandei şi Suediei, care vor să intre în NATO, şi vom persista pe această cale”, a afirmat liderul turc la o adunare a unor tineri, cu ocazia Zilei Tineretului.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here