Noul cancelar german, Olaf Scholz, efectuează primele vizite oficiale la Paris şi Bruxelles

0
226
Noul cancelar german, Olaf Scholz, efectuează primele vizite oficiale la Paris şi Bruxelles

Noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, se va deplasa vineri la Paris şi la Bruxelles, pentru întâlniri cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cu liderii Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice, anunţă Guvernul de la Berlin.

Olaf Scholz, în vârstă de 63 de ani, fost ministru de Finanţe şi vicecancelar în Guvernul Angela Merkel, a obţinut miercuri votul de învestitură al Bundestagului, fiind susţinut de coaliţia pe care Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) a format-o cu Alianţa ’90/Verzi (ecologistă) şi cu Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal). Cabinetul guvernamental condus de Olaf Scholz a primit 395 de voturi în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei, care are în total 736 de membri.

Olaf Scholz va efectua vineri primele vizite oficiale în străinătate, la Paris şi la Bruxelles.

“La Paris, cancelarul Scholz va fi primit cu onoruri militare de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Prima vizită externă a cancelarului Scholz evidenţiază relaţia strânsă şi prietenia dintre Germania şi Franţa. Pe agenda discuţiilor vor fi teme internaţionale şi europene”, anunţă Guvernul de la Berlin, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.

“La Bruxelles, cancelarul Olaf Scholz se va întâlni cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leten, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Discuţiile se vor concentra pe pregătirea reuniunii Consiliului European de săptămâna viitoare. În cursul serii, Olaf Scholz va avea o întrevedere la Bruxelles cu Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, cu care va discuta despre importanţa Alianţei Nord-Atlantice pentru securitatea Germaniei, a Europei şi la nivel transatlantic”, precizează Guvernul de la Berlin.

(sursa: Mediafax)

Noul cancelar german, Olaf Scholz, efectuează primele vizite oficiale la Paris şi Bruxelles

Noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, se va deplasa vineri la Paris şi la Bruxelles, pentru întâlniri cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cu liderii Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice,…

Era Angelei Merkel s-a terminat. Olaf Scholz a fost votat în funcţia de cancelar

Parlamentarii germani l-au ales miercuri pe social-democratul Olaf Scholz ca nou cancelar, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai Angelei Merkel. A fost deschisă, astfel, calea unui guvern de coaliţie…

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele în decembrie pentru reducerile de impozite

Companiile bine capitalizate în 2021 trebuie să îndeplinească o serie de condiții până la 31 decembrie pentru a beneficia de reducerile de impozite, se arată într-o analiză Deloitte. Potrivit…

Topul oraşelor cu cel mai groaznic trafic din lume

A fost publicat topul oraşelor cu cel mai groaznic trafic din lume. Pe ce loc este Capitala şi cu ce viteză merge în medie un bucureştean. Potrivit firmei de analiză a transporturilor Inrix, cel mai aglomerat…

Incidente între avioane NATO şi ale Rusiei, deasupra Mării Negre şi Mării Baltice

Avioane de vânătoare ruse au escortat, miercuri, trei aeronave militare franceze, deasupra Mării Negre, iar, într-un alt incident, produs în contextul tensiunilor dintre NATO şi Rusia, un avion rus de…

Ministerul Educației cere DSU graficul de livrare a testelor de salivă: Cele rămase sunt insuficiente

Ministerul Educației a cerut miercuri, printr-o scrisoare adresată Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), graficul livrărilor de teste de salivă pentru școli, în condițiile în care cele rămase…

Peste 18.000 de locuri de muncă vacante în țară

Aproape 18.700 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, miercuri, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă lucrătorilor români un număr de 308 posturi, arată datele…

Cîțu: Membrii coaliției a definit regula de desemnare a prefecților

Membrii coaliției au convenit în cadrul întâlnirii de miercuri o regulă de bază care a fost acceptată, ca în județe să fie și președinți de Consiliu Județean și prefect de la același partid, a anunțat pr…

Papa Francisc condamnă ''inimile de piatră'' ale celor care rămân indiferenţi la suferinţa migranţilor

Papa Francisc a făcut miercuri dimineaţă o vizită privată la un sit religios din Roma şi a condamnat “inimile de piatră” ale celor care rămân indiferenţi la suferinţa migranţilor, relatează Reuters. Pe…

Un miliardar japonez a decolat spre Stația Spațială Internațională, vrea să joace golf în spațiu

Antreprenorul japonez Yusaku Maezawa a pornit într-o călătorie spre Stația Spațială Internațională (ISS), alăturându-se astfel listei tot mai mari de miliardari care au ajuns în spațiu, scrie BBC. El…

Marile rețele comerciale solicită coaliției să renunțe la taxa de solidaritate

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) solicită noii coaliții majoritare să renunțe la așa zisa “taxă de solidaritate“ și să continue să sprijine mediul de afaceri, calea sigură și…

Ministerul Transporturilor, după amenințarea drumarilor: Nu vor fi probleme cu deszăpezirea

Reprezentanții Minsterului Transporturilor au transmis, miercuri, că nu vor exista probleme cu dezăpezirile în ciuda protestului anunţat de Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”. „Nu vor exista probleme cu…

Şofer cercetat pentru ultraj, după ce a rănit uşor un poliţist şi a adresat ameninţări

Un polițist din Cluj a fost rănit de un șofer care a pornit brusc mașina în timpul unei verificări. În încercarea de a opri mașina, polițiștii au tras trei focuri de armă. Potrivit IPJ Cluj, polițiștii…

Aproape 34.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Aproape 34.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, dintre care peste 8.600 cu prima doză, a anunțat miercuri CNCAV. Astfel, din cele 33.923 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 8.683 au…

Rafila: Rata testelor de salivă fals pozitive, surprinzător de mare, cred că sunt probleme în obişnuinţa de a le utiliza

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anuntat miercuri că rata testelor de salivă fals pozitive este “surprinzător de mare”, dar a adăugat că acest lucru ar putea fi determinat de faptul că oamenii nu sunt…

Source</a