O tema putin dezbatuta: care este atitudinea unui programator de succes? Sfaturi de la experti

0
66

The problem is not the problem. The problem is your attitude towards the problem”, spune unul dintre cele mai populare citate in mediul online, chiar daca originea sa nu este tocmai clara. Exista si un echivalent in romana, care spune ca viata este 10% ce ti se intampla si 90% cum reactionezi”. Cu alte cuvinte, in orice imprejurare, atitudinea pe care o adopti in fata unei anumite probleme, fie ea de matematica sau de viata, este cruciala si poate face diferenta intre esec si succes.

Meseria de programator sau IT-ist este printre cele mai cautate din Romania, in primul rand datorita salariilor mari, mult peste media pietei, dar si pentru optiunile cu care vine la pachet: munca in regim “remote” si posibilitatile rapide de avansare, inclusiv pe posturi mult mai bine platite din strainatate. Poate tocmai datorita acestor avantaje, multi tineri ravnesc la profesia respectiva, fara a sti cu exactitate ce presupune, atat din punctul de vedere al atitudinii, cat si al provocarilor.

Cererea uriasa de forta de munca in domeniul IT a facut ca facultatile de profil sa fie supraaglomerate si a dus la aparitia firmelor care ofera servicii de training/formare pentru programatori. Multe dintre ele, insa, se concentreaza pe predarea know-how-ului, omitand in totalitate aspectele amintite anterior, si anume cele care tin de abordare. Din fericire, cand vine vorba despre WellCode, parerile sunt diferite tocmai pentru ca se pune foarte mult accent pe mindset.

WellCode este o platforma online de training si mentorat in IT, fondata de Petru Trimbitas, fost olimpic roman care a lucrat pentru Google si Facebook in Statele Unite ale Americii, insa a decis sa se intoarca in orasul natal, Cluj-Napoca, pentru a impartasi din experienta sa. In cazul lui, atitudinea este cea care a facut diferenta si a fost motorul lansarii companiei care tinteste, dupa numai 4 ani de activitate, o cifra de afaceri de 1 milion de euro.

Mindset-ul si atitudinea cu care abordezi problemele in general, nu doar cele de matematica sau de cod, sunt extrem de importante pentru a reusi in programare si, extrapoland, chiar in viata. Dorinta de a reusi, de a-ti identifica foarte precis scopurile si de a munci activ pentru a le atinge este cel putin la fel de valoroasa ca abilitatile tehnice. Din punctul meu de vedere, mindset-ul sta la baza succesului. Un alt lucru foarte important il reprezinta odihna. Cele 8 ore de somn pe noapte sunt esentiale pentru o eficienta buna in programare”, spune Petru Trimbitas.

Intr-adevar, alaturarea de cuvinte precum “programare si mindset” sau “IT si odihna” poate parea surprinzatoare, insa la WellCode aceasta este fireasca. Printre cei 22 de angajati ai companiei, se numara, pe langa clasicii “Coachi”, un Psiholog si Mindset Coach si doi Client Success Advisori. Fiecare dintre acestia are rolul sau foarte important, chiar daca un tanar care este dornic sa patrunda cat mai rapid in tainele IT-ului ar putea considera utile mai ales sfaturile celor cu o experienta indelungata in acest domeniu, atat la nivel de studii, cat mai ales profesionala.

Membrii echipei WellCode au diferite niveluri de studii, unii cu studii superioare, altii care tocmai au dat examenul de bacalaureat (n.a. exista si un Coach pentru olimpiade in cadrul companiei). Domeniile din care provin membrii echipei sunt extrem de variate si nu au toate legatura cu programarea. Fiecare Coach din echipa WellCode trece printr-un proces foarte riguros de selectie, cu scopul de a ajuta ca echipa sa livreze cele mai bune performante. De asemenea, ne bucuram de experienta dobandita la internship-uri desfasurate la Google si Facebook, doua dintre cele mai mari companii din lume. Acest know-how ne ajuta sa instruim cursantii la cel mai inalt nivel”, mai spune Petru Trimbitas.

Mai mult decat atat, pe langa “slefuirea” unei atitudini corecte pentru succesul in IT, WellCode ii pregateste pe cursanti pentru toate cele trei posibile directii in programare: angajat, freelancer sau antreprenor. “Pentru un tanar IT-ist, calea usoara este reprezentata de angajarea intr-o companie. Acolo, exista o ierarhie, se poate porni de la nivelul de ‘junior’ si toata lumea stie care sunt asteptarile si care este evolutia in timp. Lucrurile sunt previzibile. Pe de alta parte, freelancing-ul si antreprenoriatul nu sunt atat de previzibile. In plus, ele necesita, pe langa abilitatile de programator, si alte calitati precum managementul timpului, soft skills mai avansate, cunostinte de marketing, legislatie etc“, explica Petru Trimbitas.

WellCode, in cifre

Fondata in 2017 de Petru Trimbitas (28 de ani), WellCode urmareste atat formarea/reconversia profesionala in IT, cat si pregatirea elevilor pentru olimpiade si predarea unor cursuri de upgrade pentru profesionistii care lucreaza deja in domeniu. Pana in prezent, peste 100.000 de persoane s-au inscris pe platforma online, iar mentorii au pregatit gratuit 30 de elevi pentru concursurile nationale si internationale. 95% dintre absolventii programului WellCode lucreaza deja in IT, conform companiei.

Source</a