Operă de pandemie joasă cu Puccini și jandarmi

0
214

Să asculți „E lucevan le stelle” din Tosca alături de jandarmi e o experiență interesantă. Se prinzi „Una voce poco fa” din Bărbierul din Sevilla lângă țațele din dosul Preotesei – casă de cultură a studenților – e chiar o aventură. „Libera musica”,  proiectul-pilot al Operei Române, a prins pe curba descendentă a pandemiei. Mai mult la oamenii simpli.

E sâmbătă seara, nu e nici măcar un ceas până la debutul concertului. La Operă, la Eroilor, lumea a început să se strângă. „Sala” e un perimetru de iarbă pe care s-au așezat scaune albe, de plastic, tip terasă de cartier. Delimitarea e făcută cu garduri albastre ale jandarmeriei de le vezi pe la mitinguri.  Scena –  treptele și coloanele Operei, iar foaierul  e aleea din capul parcului.  Unde apar și primele semne de pandemie. Jandarmi la tricou albastru, „de gală” te caută la mască, vaccin sau test PCR. Un pic nelalocul lor, băieții în albastru scanează spectatorii. Foșnesc rochii și hârtii cu coduri de bare. Pe după gard nu-s măști, confuzia e mare. Mai în spate, în culise – adică pitite pe după niște boscheți în stânga „scenei” – sau aiurea uniforme negre de jandarmi de intervenție.

Un paznic râde hâtru – „avem și lojă. E acolo unde stă ministrul. Sau directorul. Că n-a apărut niciunul”. Gardurile antimanifestanți arată clar cum e pusă Opera: pe dreapta se întinde până la Facultatea de Drept, în spate e chiar în buza Bulevardului Eroilor, iar spre stânga s-a lățit spre un loc de joacă unde prichindeii acoperă orice urmă de sunet de vioară ori harpă. Orchestra încearcă să-și acordeze instrumentele, doar toba ce mai sparge din larma piticilor.

Simandicoși, unii dintre cei care și-au cumpărat bilete trec fâlfâind din rochii și sacou aruncând priviri de sus spre unii de se înghesuie în gardurile albastre. Unul își suge măseaua și scuipă. Pe furiș. În „sală” e și o intrare pentru mașini – trece o limuzină de ambasadă și una de Guvern.  Lângă, e un alt acces pentru gulerele prea albe. Ăștia și-au lăsat mașinile cocoțate pe trotuar. Locala nu zice nimic.

Miasmă de parfum fin, cămăși moi, taioare lux și podoabe sclipitoare defilează pe sub nasul jandarmilor. Unul mârâie a proletar. „Bă, băiatule, și am ajuns să bag ketonal până m-a găsit cu tensiune. Am ridicat doi saci cu adeziv și așa am înțepenit. M-au luat cu pătura” – doi oameni de ordine își vorbesc de sănătate. Poartă mască, dar nu știu de ce. Pe după gard, la o palmă distanță, e un ins care ascultă interesat discuția, dar e cu nasul gol. Șuieratul sirenelor unei ambulanțe e rupt de primul gong.

Sunet de Minune și vioară

În culise – bucata de parc din stânga scenei – sunt strânse forțe ca la început de meci de liga a doua. Sunt  jandarmi hârșâiți, au cu ei și „civili”.  Au priviri nedumerite, sunt obișnuiți cu alt tip de intervenții. Strânși-roată, vorbesc de fotbal. Trei polițiști râd tare, ca la secție, și trag adânc din țigară. Cei de la SMURD cască întinși pe botul specialei de intervenții. La câțiva metri clipesc rochiile și se plimbă fracurile corului Operei Naționale. Acolo e liniște, discuțiile sunt șoptite. Un fragment de, probabil, Adi Minune – ton de apel –  țâșnește, tare, din buzunarul unei uniforme. Se aude un hohotit și un gutural „Da, mă!”.

Se aude al doilea gong, apare Ciucu, liberalul de a câștigat sectorul 6. Încearcă să intre „pe la polițiști”, e refuzat. Demn, în tricou cu dungi,  primarul o taie spre altă intrare călcând apăsat direct pe iarba parcului. N-are mască, nu-i sectorul lui, nu-s probleme. Intră odată cu o domniță îmbrăcată într-un fel de capă tip Batman. Cică e fotografa oficială a evenimentului. „Sala” e aproape pe jumătate goală. Printre spectatori se agită reporteri care transmit evenimentul. Nu e nimeni deranjat, încă se mai țin conversații la telefon. La gardul albastru se strânge lume, iar doi micuți se ceartă pe o cutie de suc. „Ssst, că vă dă afară”, e amenințarea părinților.

Cu duba prin „sală” rulând

„Libera Musica” începe fascinant cu sunetul muzicii care îi amețește pe spectatorii strânși în spatele fierătăniilor Jandarmeriei. Sunt persoane care trăiesc adânc muzica. Ochi închiși, partituri șoptite, atenție focusată pe treptele unde sopranele, tenorii și corul trec la perfecție prin ariile lui Verdi, Puccini sau Rossini. Unul dă din cap de zici că e la Metallica. Un „Glovo” și-a oprit bicicleta și, cu ghiozdanul în spate, ascultă pierdut. Banda întâi a bulevardului s-a blocat – câțiva au oprit pe avarie și ascultă bucuroși. Chiar și un boschetar cu punga după el (miroase a lac de îți mută nasul)  cască ochii cu mirare. Se sprijină de gard fericit că nu mai e nimeni preț de doi metri distanță. În zona forțelor de ordine sunt strânse matracucile cartierului. Un costum întârziat cu insignă cu steagul Elveției trece prea grăbit să audă discuția: „Fă, m-a fu… și m-a părăsit. Tu-l în gât”, își povestește una drama în sunet de „Largo al factotum” de Rossini. La „Nunta lui Figaro” parcă i se deschid sufletul și amintirile: „Mai țineți minte, fă, Japonia? Că trebuia să mă ducă ăla acolo?”. Viorile tac, soprana se pregătește să atace altă partitură. „Uite că v-am găsit. Hai, luați, să fie în amintirea lui tata” – o altă vecină împarte un blid cu mâncare. Moment perfect pentru „O Carlo, ascolta” de Verdi și un potpuriu culinar: „Fă, am făcut o ciorbă de fasole de pârâie”.. Discuția se pierde printre muzică și fum de mahoarcă.

În interior, în zona VIP-urilor se păstrează tăcerea contemplativă, pe flancuri unii spectatori cu bilet butonează telefoanele din plictiseală. Și taman de „Trubadurul”,  jandarmii o pocesc la imagine: în plin concert o coloană de „speciale” intră în „sală”. Sunt două dube cu grilaj și un Logan de unde echipajul privește parcă speriat pe după măști și parbriz.  Coloana o cotește spre dreapta cu scârțâit de gard de metal târât pe asfalt. Dinspre publicul de „afară” se aruncă priviri deranjate. În „interior”, câțiva din public  și-au tras măștile sub bărbie. Alții le-au azvârlit, deja, de pe mutre.

Trubadurul și echipajul

Pe la mijlocul concertului,  jandarmii au fețele obosite. Grupul cel mare – vreo zece inși – s-a tras mai la fereală. La gard i-au lăsat pe cei tineri. Unii au plecat în patrulă pe acord de violoncel. Cu un „Hai, bă, George” strigăt, stil cazarmă care a sucit capul multora. Ba și ăla de la tubă parcă s-a oprit la comandă. O matracucă râde știrb la vederea celor doi jandarmi de au rămas în culise. Au poziție, zice, „de catafalc”: drepți, cu mâinile strânse în față, la prohab. Se anunță ceva cu „viva el vino spumegiante”, polițiștii ciulesc urechile. Lângă, un moș pe bicicletă șuieră în mobil: „Vino, mă, că e frumos”. Soprana ia ton înalt, iar un câine schelălăie. O uniformă râde porcos pe marginea „evenimentului” care anima culisele cu uniforme. Artiștii „dau ce au mai bun”, „sunt în zi mare”  – comentarii culese de pe marginea gardului –  dar pe o bucată de „Nessun dorma” a lui Puccini intră…Poliția. Tot prin stânga „sălii”, doar că circulă pe lângă scaunele audienței cu un amărât de Logan, echipaj echipaj de doi. „Bine că n-au girofar și alarmă”, comentează unul. Un altul – fără vreo treabă cu Opera – îl contrazice: „Ba era mișto, ca la discotecă”. Din paralelul gardului se aud sâsâituri. „Înăuntru” câțiva se retrag spre ieșire. A trecut mai bine de o oră de operă. 

Concertul se termina în forță, cu „Carmina Burana” al lui Orf. Gardurile par să se îndoaie. Lumea e mută, admiră și parcă înghite fiecare acord. Jandarmii se predau, polițiștii sunt trași în mașini, parcă e iarnă. După ultima notă e o pauză adâncă, o liniște de îngheață și prichindeii de se jucau pe covorașe în dosul barelor de fier albastru. Apoi un val de aplauze bubuie și îi răsplătește pe cei de au creat Libera Musica. Dinspre scaunele din interior se aplaudă mai finuț, dar se pleacă mai repede. Un fluierat, ca pe stadion, se aude dinăuntru, printre „Bravo”-ul aclamat din „afară”. Jandarmii nu mai sunt. Rămâne doar șuieratul sirenelor de ambulanță. Spitalul Universitar  – unde, încă, sunt internați bolnavi cu COVID – e aproape.

„Săptămâna viitoare încercăm să vedem ce putem oferi celor de la INSP şi CNSU legat de acest eveniment-pilot, un eveniment la care, la fel şi la celelalte din interior, ai nevoie doar de buletin. Indiferent dacă eşti vaccinat sau te-ai testat, sistemul îţi arată dacă îndeplineşti aceste condiţii. Consider că evenimentele culturale nu au reprezentat niciodată vreun risc din punct de vedere epidemiologic, muzeele au funcţionat tot timpul şi s-a văzut că acest lucru nu a influenţat în niciun fel rata de infectare.  Aşadar, avem toate argumentele şi sperăm că de data aceasta vor fi mai înţelegători cei de la CNSU vizavi de solicitările noastre, mai ales cu acea distanţă de 2 metri între participanţi cu care noi nu suntem de acord” – ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Source</a