Lipsa de predictibilitate din educaţie a devenit o problemă majoră, care îi afectează pe profesori, elevi şi părinţi. Consiliul Naţional al Elevilor a lansat o petiţie adresată miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, institulată “Nu mai jucaţi ping-pong cu educaţia din România”. Elevii cer ca regulile să nu mai fie schimbate în timpul jocului, dar şi măsuri clare pentru derularea şcolii în timp de pandemie. Potrivit CNE: “În ultimele luni, autorităţile au fost într-un continuu joc de ping-pong cu educaţia din România. Nimeni nu şi-a asumat un plan coerent de măsuri pentru a proteja atât dreptul la educaţie, cât şi dreptul la sănătate al elevilor. Am solicitat parametri în baza cărora să se decidă scenariul de funcţionare a unei şcoli, am solicitat testare non-invazivă, precum şi înlocuirea tezelor pentru semestrul I. Nimic din toate acestea nu pare să ajungă la urechile decidenţilor. De aceea, Consiliul Naţional al Elevilor a lansat o petiţie prin care solicită Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să se oprească din a mai schimba regulile în timpul jocului, dar şi să adopte o serie de măsuri atât de necesare şcolii pe timp de pandemie”. Potrivit CNE, de prea multe ori, elevii au trebuit să se adapteze unor măsuri luate peste noapte: “Au aflat, de la o zi la alta, că vor merge la şcoală sau, din contră, că va trebui să participe la orele de curs din propria cameră. Au simţit pe pielea lor că tehnologia este doar un instrument complementar educaţiei, nu un înlocuitor al ei. Profesorii au fost nevoiţi să se adapteze aceloraşi condiţii, creându-şi un nou mod de lucru, fără să fi primit vreo pregătire profesională în acest sens. Elevii, părinţii şi profesorii nu mai înţeleg nimic din măsurile schimbate peste noapte. De aceea, vă solicităm introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcţionarea şcolilor, suspendarea organizării tezelor în semestrul I al acestui an şcolar şi înlocuirea acestora cu evaluări sumative cu subiect unic pentru toate clasele, fără notare, cu feedback din partea profesorilor, testare periodică non-invazivă pentru toţi elevii, posibilitatea testării antigen în afara programului şcolar, dar şi asumarea publică a faptului că un set de măsuri odată stabilite nu vor mai fi modificate peste noapte”. Dacă la Sănătate va fi un alt ministru, cu probabil altă viziune, la Educaţie s-a mers pe continuitate, ceea ce pentru organizaţiile de elevi nu este neapărat o veste bună, având în vedere fie şi numai disputele din ultimul an.