PIATA MUNCII O treime dintre angajaţi, nemulţumiţi de actualele joburi

0
166

Oamenii muncii din ţara noastră nu sunt foarte mulţumiţi de locul în care îşi desfăşoara activitatea, salariul pe care îl primesc sau interacţiunea cu colegii. Dorinţele de acum diferă mult de cele din urmă cu un deceniu, iar lista cu beneficiile pe care le pretind a devenit puţin mai lungă. Angajaţii au un nivel scăzut de satisfacţie cu privire la locul de muncă, 3 din 10 declarându-se mai degrabă nemulţumiţi, potrivit unui studiu realizare de platforma de recrutare BestJobs. Principalele nemulţumiri ale angajaţilor au legătură cu salariul (46%), cu mediul de lucru considerat stresant (25%) şi cu dezechilibrul între timpul alocat jobului şi cel dedicat familiei şi hobby-urilor (11%). Astfel, 60% dintre respondenţi afirmă că nivelul de stres la job a crescut în 2021. Printre motivele care influenţează cel mai mult percepţia angajaţilor cu privire la stres, aceştia enumeră modul haotic de organizare a activităţii (40%), supraîncărcarea (32%) şi preluarea din sarcinile colegilor (27%), lipsa unui echilibru sănătos între viaţa personală şi job (22%) şi teama că ar putea să îşi piardă jobul (10%). Hotărâţi să îşi pună nevoile pe primul plan în 2022, angajaţii se aşteaptă ca angajatorii să le arate că munca le este apreciată (66%), să le ofere posibilităţi de promovare (45%) şi să îi sprijine în dezvoltarea profesională (41%). În plus, 51% dintre respondenţi au spus că speră la o creştere salarială în acest an, salariul fiind printre principalele motive de nemulţumire. Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs România a declarat: “Al doilea an pandemic şi-a făcut simţit efectul asupra angajaţilor şi cel mai bine se vede dacă ne uităm la nivelul lor de rezilienţă. Aceştia sunt mai predispuşi la burnout, colaborează mai greu şi sunt mai dificil de motivat, aşa cum observă şi angajatorii. Cheia succesului pentru 2022 este să le pună la dispoziţie angajaţilor beneficii menite să le crească nivelul de satisfacţie atât la job, cât şi pe plan personal, mai ales că acum distincţia este mult mai neclară. În plus, Raportul anual BestJobs ne arăta că 45% dintre recrutori se aşteaptă să găsească mai greu candidaţii potriviţi anul acesta, deci ar trebui să se concentreze şi mai mult pe retenţia angajaţilor buni”. Un program flexibil şi suport pentru echilibrul între viaţa personală şi profesională prin acces la psihoterapie şi coaching ar creşte nivelul de rezilienţă al angajaţilor în 2022. Principalul beneficiu pe care şi-l doresc angajaţii în 2022 este programul flexibil, după cum au declarat 27% dintre angajaţii participanţi la sondaj, împreună cu posibilitatea de lucra de acasă. Mai multe zile de concediu de odihnă (23%) şi coaching pentru dezvoltarea personală şi profesională (21%) completează topul de care recrutorii ar trebui să ţină cont pentru o mai bună satisfacţie a angajaţilor la job. Pe lângă acestea, respondenţii au mai menţionat abonament la clinici medicale private (18%), asigurare de sănătate privată (13%) şi cursuri şi traininguri de reconversie profesională (10%).

Source