POLITIA DE FRONTIERA: 9.553 de ucraineni au intrat ieri în România

0
120

În data de 22.10.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 225.100 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 60.700 de mijloace de transport, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, pe sensul de intrare în România, au fost 97.057 de persoane, dintre care 9.553 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 15,6% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 20.10.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.648.735 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

96 de fapte ilegale (38 de infracţiuni şi 58 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 504.500 lei;

au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 96.800 lei;

nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 29 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date şi informaţii pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute, se menţionează în comunicat.

Source