Povestea “Doamnei cu pantofi albastri”, judecatoarea care a devenit un simbol pentru justitie

0
58

Un judecator care a influentat pozitiv activitatea in instantele de judecata s-a pensionat dupa 25 de ani de activitate. “Doamna cu pantofi albastri” a devenit in 2016 un simbol pentru termenul de “dreptate”.

Camelia Folea a judecat intr-un mod original si emotionant un proces de custodie a unui copil de 8 ani, iar varianta aleasa de magistrat a devenit, ulterior, practica judiciara pentru cauze similare. De asemenea, de atunci, multe instante de judecata au infiintat sali speciale in care sunt audiati minorii.

Presedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 17 februarie, decretul de eliberare din functie a judecatoarei Camelia Folea, de la Tribunalul Alba, ca urmare a pensionarii. Judecator la vremea respectiva la instanta din Blaj, Camelia Folea a ajuns in atentia opiniei publice in vara lui 2016 ca “Doamna cu pantofi albastri” in urma unui text postat pe Facebook de catre avocata Madalina Scutelnicu, care a devenit viral pe internet.

Judecatoarea era apreciata pentru modul in care s-a comportat in timpul audierii unui minor ramas dupa divort in custodia tatalui si pentru care mama a solicitat stabilirea unui program de vizita, precum si pentru timpul acordat acestei sedinte de judecata. In timp, postarea “Doamna cu pantofi albastri” a avut peste 40.000 de aprecieri, mii de comentarii si mai mult de 30.000 de distribuiri. Consiliul Superior al Magistraturii a felicitat-o pe judecatoare “pentru modalitatea in care si-a exercitat atributiile de serviciu”.

“Asta inseamna un magistrat care stie dosarul pana la virgula”

“Un om minunat, care si-a facut meseria cu suflet, pasiune si devotament. In acea zi in care am descoperit-o, chiar purta pantofi albastri. Astazi, cand s-a pensionat, ne-a facut un cadou. Ne-a lasat in vocabular o noua expresie, un brand: “Judecator cu pantofi albastri”. Asta inseamna un magistrat care stie dosarul pana la virgula, pe care-l preocupa sa pronunte o solutie corecta si care e pregatit sa stea in sala de judecata cat e nevoie, in numele aflarii adevarului. Si ne-a mai dovedit ca putem avea incredere in actul de justitie. Acesta a fost judecatorul Camelia Folea”, spune Madalina Scutelnicu dupa aproape cinci ani de la momentul procesului din iulie 2016.

Aceasta completeaza ca a avut bucuria sa o cunoasca in 2017, la un an dupa ce scrisese textul devenit viral. “Am baut impreuna o cafea si am povestit pret de o ora. A fost una dintre cele mai emotionante intalniri din toata viata mea”, a mai spus avocata din Sibiu.

Un fost ministru al Justitiei cere CSM sa discute cazul judecatorului care l-a achitat pe Mazare. Magistratul ar fi beneficiat de un teren retrocedat de fostul edil

In 2016, Madalina Scutelnicu scria si de ce merita felicitata judecatoara Camelia Folea: “Pentru maniera absolut profesionista in care s-a apropiat de baietelul R., pentru ca si-a propus si a reusit sa-i castige acestuia increderea, facandu-l sa-si deschida sufletul in fata ei, pentru ca a avut si delicatetea, dar si curiozitatea justificata a magistratului chemat sa afle ce este in mod real in inima acestui copil traumatizat de despartirea parintilor sai.

E de neconceput sa intrebi un minor cu cine vrea sa stea, pe care dintre parinti e dispus sa-l aleaga… cum, Doamne, sa-l impovarezi cu un astfel de raspuns?
Multumesc Cerului ca R. nu a avut ghinionul sa treaca prin asta! (…) Mi s-a parut exceptional ca magistratul “cu pantofi albastri” a audiat minorul dupa ce au fost administrate celelalte probe, dupa martori, dupa interogatorii. Astfel, in clipa intalnirii cu copilul, judecatorul avea formata, deja, o idee clara despre situatia dramatica din familia lui, stia exact ce sa-l intrebe si pe care dintre intamplari sa insiste, pentru a afla adevarul!”

“Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!”

Potrivit celor prezentate de catre avocata, atunci cand judecatoarea l-a vazut pe pustiul de opt ani, s-a apropiat de el si i-a spus: “Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!”. Dupa ce copilul a fost audiat, la intoarcerea in sala de judecata, judecatoarea i-a spus sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca si “sa mearga la mami sau la tati, unde vrea el”.

Judecatoria Blaj, instanta unde s-a judecat procesul din 2016

Ulterior, dupa ce a suspendat sedinta, “doamna judecator cu pantofi albastri”, mama si copilul au stat un sfert de ora intr-o alta incapere, de unde clienta avocatei a iesit radiind de fericire pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate dupa un an si jumatate. Mama copilului i-a spus apoi avocatei ca judecatoarea i-a dat baiatului “un pumn de bomboane”, din care copilul i-a oferit si celei care i-a dat viata, si le-a facut si o fotografie celor doi. Magistratul a stabilit prin decizia pe care a pronuntat-o ca mama are dreptul sa il ia la ea de doua ori pe luna, precum si la sarbatorile importante.


Averile judecatorilor CSM. Indemnizatii mai mari decat veniturile lui Klaus Iohannis, dublate de salariile imense

“A avut inspiratia si talentul de a-l introduce pe R. direct intr-o poveste, una frumoasa, total diferita de ce traia micutul acasa: prezentandu-i cu miscari teatrale pantofii ei albastri, roba neagra pe post de pelerina magica, sala de judecata, drept castel fermecat. Despre faptul ca l-a mai si servit cu bomboane pe R., ce pot sa mai spun? Cum de le-a avut la indemana, la momentul potrivit, chiar ramane un mister pentru noi toti. R. nu-i in stare sa va comunice nimic, pentru ca nu se pricepe s-o faca, dar eu va asigur ca pustiul a plecat din cladirea Judecatoriei cu convingerea ca a fost la castel, iar asta este o reala reusita, in primul rand, pentru psihicul baietelului!

Dialogul purtat de avocata si mama copilului dupa proces:

“- Vreti o bomboana, doamna avocat?
– Aaaa….
– Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva…
– Si… a vazut doamna judecator gestul asta?
– Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R.
– Cine? Doamna judecator?”
– Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!
– Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!
– Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi… aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate… da’ doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba… Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?”

“Nu sunt o eroina, sunt un om obisnuit”

Intr-un interviu acordat Agerpres in 2016, Camelia Folea a spus ca nu ar fi dorit ca numele sau sa devina public. “Nu sunt o eroina, sunt un om obisnuit. Viata mi-a oferit sansa de a fi judecator si mi-a lasat, in acelasi timp, sansa de a fi om. Stiu ca dincolo de coperta unui dosar sunt oameni, sunt destine, sunt suflete. Postura de eroina este dificila. Am sperat ca numele meu sa nu fie facut public, dar nu toate sperantele se implinesc. Nu mi-am dorit celebritate. Nu imi doresc vreo distinctie si nici un alt loc de munca. Locul potrivit pentru mine este in roba, in sala de judecata”, a spus magistratul.

Camelia Folea a completat ca respectiva cauza era o situatie cu care s-a confruntat deseori. “De regula trecem usor sau chiar ignoram ceea ce se intampla bun. In schimb suntem tentati sa amplificam ceea ce ni se intampla rau. Asa am ajuns ca o situatie de normalitate sa ni se para ceva neobisnuit. Toti copiii care ajung sa fie moneda de schimb intre parinti se afla intr-o situatie delicata, indiferent de varsta pe care o au, si toti judecatorii care solutioneaza cauze cu minori se confrunta cu asemenea situatii. Nu sunt simple, pentru ca sunt implicati copii”, a afirmat judecatoarea.

“Din dragoste si respect pentru copii”

Madalina Scutelnicu a tansformat brandul “pantofi albastri” intr-o pagina de informatii pe care publica schimbarile ce au loc in instante in ceea ce priveste modul de lucru cu copiii. “Anul 2020 a reusit sa aduca aceasta schimbare majora, iar in Romania exista, iata, Camere speciale in care judecatorii ii audiaza pe minori. Incaperile sunt primitoare si vesele, au jucarii, carti de colorat, tablouri hazlii, covorase-sotron.

Camera folosita pentru audierea copiilor. Foto: pantofialbastri.ro

Magistratii Tribunalului Arad, Tribunalului Neamt, Judecatoriei Piatra Neamt, Judecatoriei Falticeni, Judecatoriei Bicaz, Tribunalul Hunedoara, Judecatoria Sibiu au gasit ca solutii, fie sponsori pentru amenajarea Camerelor speciale, fie aducerea jucariilor de catre personalul instantei. Pentru ca s-a inteles necesitatea”, afirma avocata. Mesajul care sta scris pe usa incaperii nr. 9 din sediul Tribunalului Arad este urmatorul “Din dragoste si respect pentru copii”.

Razboi crunt in instanta intre doua membre PSD celebre: “Ai bagat oameni la puscarie”. Judecatori: “O chestiune de razbunare personala”

Camelia Folea a fost numita in 1995 judecator la Judecatoria Blaj, de unde a promovat in 1999 la Tribunalul Alba. In perioada 2005 – 2015 a fost presedinte si presedinte delegat la Judecatoria Blaj. Din 2018 si pana la pensionare a activat la Tribunalul Alba.

Mai puteti citi:

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here