Premiera serialului ”Povești de familie”, la Antena 1, lider de audiență

0
218

            Premiera serialului ”Povești de familie”, difuzată luni, între orele 13.59 – 16.00, la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial din mediul urban!

            O antologie de povești inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească, serialul ”Povești de familie” s-a clasat pe primul loc la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, cu o audiență medie de 1.5 puncte de rating și 13.6 % cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Kanal D cu o medie de 1.4 puncte de rating şi 11.9% cotă de piaţă. Pro Tv a ocupat a treia poziție, cu 1.1 puncte de rating și 9.3 % cotă de piață.    

            Primele două episoade din serialul ”Povești de familie”, care a avut premiera luni, 2 august, au urmărit două povești dramatice ale unor tinere – una dintre ele a căzut în mirajul banilor câștigați rapid și sfârșit la închisoare, în timp ce a doua s-a lăsat orbită de fluturii din stomac și a ajuns victimă a metodei „Loverboy”. Bazat pe formatul internațional ”La Rosa de Guadalupe”, ”Povești de familie” este o serie despre familia și societatea contemporană, care își propune în mod curajos nu doar să prezinte probleme cât se poate de actuale din realitatea de zi cu zi, ci și soluții realiste de rezolvare a lor.

            Fiecare episod difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1, abordează în mod original subiecte dificile precum bullying-ul, relațiile din sânul familiilor sau violența domestică, diferențele sociale sau efectele migrației. Conceput ca un serial atât pentru părinți, cât și pentru copii, serialul reunește personaje și subiecte care reflectă diversitatea familiilor din România și abordează subiecte în care cele mai multe persoane se regăsesc.

Source</a