Preşedintele Algeriei a stabilit pentru 12 iunie data alegerilor legislative anticipate

0
101

Preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune a stabilit pentru 12 iunie data alegerilor legislative anticipate din Algeria, după ce camera inferioară a parlamentului a fost dizolvată în luna februarie, transmite Reuters, conform Agerpres.

Scrutinul face parte din reformele politice promise de Tebboune în urma protestelor ample care l-au forţat pe predecesorul său, Abdelaziz Bouteflika, să demisioneze în 2019, după ce s-a aflat la putere două decenii.

În noiembrie anul trecut, algerienii au votat, în pofida prezenţei reduse la vot, pentru amendarea Constituţiei astfel încât premierul şi parlamentul să aibă mai multe puteri.

Aliaţii politici ai lui Bouteflika au avut o majoritate covârşitoare în camera inferioară a parlamentului care a fost ales în mai 2017 pentru cinci ani.

Ales preşedinte al Algeriei în decembrie 2019, Abdelmadjid Tebboune a promis să pună în practică reforme politice şi economice, într-o încercare de a pune capăt mişcării de protest care a cerut plecarea întregii elite politice aflate la conducerea ţării, notează sursa citată.

În luna februarie, Tebboune a ordonat punerea în libertate a 59 de deţinuţi din mişcarea de protest cunoscută ca Hirak, într-un efort evident de a stopa protestele care au izbucnit prima dată în 22 februarie 2019.

Totuşi, demonstraţiile au fost reluate în urmă cu trei săptămâni, după o pauză cauzată de lockdownul impus de guvern în martie anul trecut pentru a limita răspândirea epidemiei de COVID-19.

Source