Primele zile ale Revoluției din 1989: În URSS era mai multă libertate decât în România

0
14

Zilele acestea România marchează 32 de ani de la evenimentele anticomuniste petrecute la Iași (14 decembrie 1989) apoi la Timișoara (15-19 decembrie 1989), mișcări de stradă care au avut ca rezultat declanșarea Revoluției Române și fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu din Comitetul Central al PCR cu ajutorul unui elicopter pe data de 22 decembrie.

Ziare.com a stat de vorbă cu istoricul Mădălin Hodor, pe care l-a întrebat de la ce anume a pornit Revoluția Română din Decembrie 1989. Istoricul a subliniat că, până la mișcările de stradă, este necesar a fi prezentat contextul social și politic al României ultimilor luni de dictatură ceaușistă.

În 1989, singurele regimuri comuniste refractare la schimbări erau România și Albania

„Luna decembrie 1989 e sub semnul schimbărilor generale care aveau loc în țările din estul Europei: căzuse deja Zidul Berlinului în noiembrie, în țările din lagărul socialist aveau loc deja schimbări consistente în structurile de conducere, majoritatea liderilor comuniști fiind deja înlăturați de lideri reformiști, ba chiar în unele țări și aceștia din urmă fuseseră înlăturați la rândul lor. Se trecuse deja la pluripartitism, existau mai multe partide politice, partidele comuniste nu mai erau singurele organizații politice. Practic, contextul general era unul adânc revoluționar ca să spun așa, pe linia reformelor începute de Mihail Gorbaciov în 1985 – cunoscute la noi ca Glasnost (n.r. – reducerea corupției) și Perestroika (n.r. – trad: reconstrucție, restructurare). De fapt, în esență era vorba despre încercarea lui Mihail Gorbaciov de a reforma comunismul în sensul de a-l salva, de a găsi o variantă de a face din utopia comunistă o variantă aplicabilă. Lucru care de la Lenin încoace, Stalin apoi Nikita Hrusciov nu se întâmplase. Și Stalin încercase să găsească o asemenea variantă și știm cu toții cum s-a aplicat, cu zeci de milioane de morți. Apoi, Nikita Hrusciov a luat decizii concrete: reformă economică, reformă administrativă, o reformă a învățământului. El a încercat să reducă rolul industriei de apărare și să dirijeze mai multe resurse economice spre zona serviciilor publice, precum și să asigure populației un trai decent. Deci, Mihail Gorbaciov venea în siajul unor lideri comuniști care își asumaseră și ei ideea aceasta. Însă el, în 1985, decide că nu se mai poate și că trebuie luate neapărat măsuri”, a declarat istoricul.

Liderii sovietici luptau să salveze ce se mai putea din doctrina comunistă a lui Lenin

Potrivit lui Mădălin Hodor, în acel moment, în URSS, nu se mai punea problema găsirii celei mai bune variante de comunism, ci a găsirii variantei prin care comunismul să poată fi salvat.

„Ei, în toată situația asta o avem pe cea din România lui Nicolae Ceaușescu, care merge pe contrasensul acestei istorii, al acestui val reformist și care refuză să ia parte la acest proces de transformare, deoarece asta ar fi însemnat, în concepția lui, pierderea puterii. Astfel, în România traiul este din ce în ce mai greu pentru populație – mă refer la aspectele cotidiene și la cele economice – dar există câteva momente în care oamenii așteptau câteva schimbări. De exemplu, un astfel de moment este Congresul al 14-lea din noiembrie 1989 sau momentul din martie, când Ceaușescu a anunțat că am achitat ultima rată a datoriei externe. Acela a fost un moment în care mulți români sperau că, odată achitată datoria externă (menționată ani de zile ca motiv al penuriei și al lipsurilor), să se vadă în sfârșit o îmbunătățire a nivelului de trai. Până atunci ni se spusese că pentru datorii trebuie să strângem cureaua, să stăm în întuneric și în foame. Odată achitată, așteptările erau să se mai dea câte ceva. Or, din contra, nu s-a dat nimic: acesta a fost un moment psihologic foarte important! Alt moment important era Congresul al 14-lea, deoarece mulți trăgeau speranța că Nicolae Ceaușescu va anunța că va adopta și el mai multe reforme, nu neapărat varianta Glaznost și Perestroika sau ce se întâmpla în jurul nostru, dar măcar anumite reforme. Alții se așteptau că va anunța că se retrage din conducere și fie va desemna un succesor, fie Comitetul Central (n.r. – al PCR) va alege pe altcineva. Sigur, acestea erau ultimele speranțe că lucrurile nu vor degenera. Ceaușescu, din contra, a anunțat că nu va exista niciun fel de schimbare. Atunci, pentru foarte mulți a devenit foarte clar că nu va exista nicio șansă ca schimbarea să se producă de la vârf”, a explicat cercetătorul.

Ceaușescu i-a spus lui Gorbaciov că România nu are nevoie de Perestroika

Istoricul Mădălin Hodor spune că între martie și noiembrie 1989 românii și-au dat seama că speră degeaba ca Ceaușescu să facă un pas în spate.

„Românii, influențați de evenimentele pe care le vedeau – pentru că ascultau Radio Europa Liberă, circulau deja și sub formă scrisă informații despre ce se întâmpla în țările din jurul României – au început ușor-ușor să se gândească să întreprindă acțiuni împotriva regimului, acțiuni al căror scop era îmbunătățirea situației din România. Acesta este contextul în care, de exemplu, la Iași un grup de oameni (intelectuali, muncitori) înființaseră o organizație care se numea Frontul Popular, inspirați din numele organizațiilor care apăruseră deja în Uniunea Sovietică, deoarece URSS permisese existența organizațiilor politice, era pluripartitism, se dăduse voie să existe organizații sindicale independente de cele ale Partidului Comunist. Deci, România (n.r. – condusă de dictatorul Nicolae Ceaușescu) și Albania (n.r. – condusă de dictatorul Enver Hodja) rămăseseră ultimele țări refractare la astfel de reforme. Ceaușescu spunea, de altfel, că noi nu avem nevoie de Glaznost și Perestroika, pentru că noi am făcut deja reforme în anii 70. Asta îi spunea Nicolae Ceaușescu lui Mihail Gorbaciov pe 4 decembrie 1989 la Moscova”, spune cercetătorul.

Miting pașnic de la Iași, înăbușit de Securitate

Prima „tentativă” de miting anti-comunist a fost dejucată la Iași de către forțele Securității și ale Miliției.

„Oamenii de la Iași au considerat că a venit momentul să acționeze: au confecționat niște manifeste pe data de 10 decembrie și le-au distribuit, anunțând că pe data de 14 decembrie să se adune lumea în Piața Unirii de la Iași și să participe la un protest pașnic, să cânte Deșteaptă-te Române, să aprindă lumânări, să se roage și să transmit un program politic către conducere prin care să solicite libertate, drepturi, organizarea de alegeri, pluripartitism, adică exact ce se întâmpla în jurul nostru și ceea ce în alte țări se făcuse deja. Acest plan este descoperit de Securitate, care îi monitoriza pe respectivii membri ai Frontului Popular. Pe 14 decembrie la ora 16.00 – atunci când era anunțată manifestația – Piața Unirii din Iași este înconjurată de dispozitive de Miliție, trupe de interne, pompieri, în piață sunt patrule cu câini. În piață și în jurul ei erau echipe de Securitate care filmează, în hotelul central sunt cazați sportivii de la Dinamo. Securitatea, când a aflat de planul celor ce la Iași, a mutat olimpiada de judo de la Oradea (trebuia să aibă loc pe 10 decembrie), la Iași, programând-o pe 14 decembrie. Deci, sub umbrela olimpiadei de judo, fie echipe de oameni ai Securității, fie sportivi de la Dinamo – de fapt, niște bătăuși – au fost cazați în hotel și erau gata să intervină în situația în care manifestarea ar fi avut loc. Bineînțeles că au fost puțini cei care au intrat în piață, văzând prezența masivă a organelor de ordine. Observând că despre protestul lor Securitatea deja știa, s-au plimbat pe acolo. În schimb, inițiatorii – Vasile Vicol și Cassian Maria Spiridon – au fost cu toții arestați de Securitate. Vasile Vicol a fost torturat zile în șir, bătut la sediul Securității Iași pentru a spune cine l-a pus să organizeze chestiunea asta. Toți organizatorii au fost arestați, torturați și băgați la închisoare, de unde au fost eliberați abia în 22 decembrie 1989, după fuga cu elicopterul a lui Nicolae Ceaușescu, de pe Comitetul Central (n.r. – astăzi sediul Ministerului de Interne”, a povestit Mădălin Hodor.

Potrivit istoricului Mădălin Hodor, episodul Iași a fost o încercare de a organiza un miting: nu se întâmplă o revoluție, ci pur și simplu este reprimată o manifestație pașnică. Dar ceea ce românii nu au reușit să facă la Iași pe data de 14 decembrie, au reușit cei de la Timișoara, pe data de 16 decembrie și ulterior. Autenticitatea spiritului revoluționar al românilor din acele zile este cu atât mai autentic cu cât timișorenii nu aflaseră nimic despre ceea ce li se întâmplase celor de la Iași.

Cum a început Revoluția la Timișoara

„La Timișoara nu se știa. Ce mijloace de informare existau la vremea respectivă? În plus, oamenii fuseseră arestați imediat, unii dintre ei nici nu apucaseră să ajungă la miting. De exemplu, organizatorul Vasile Vicol a fost arestat la locul de muncă în dimineața zilei de 14 decembrie. Să ne imaginăm cum era România în anul 1989: nu știau de la Timișoara ce se întâmpla la Iași. În data de 15 decembrie se întâmplă evenimentele de la Timișoara, care au loc cu totul neașteptat. Era vorba de problemele pe care pastorul Laszlo Tokes o avea cu autoritățile ierarhice ale lui. Ce se întâmplase? Pastorul Tokes a intrat în conflict cu autoritățile ecleziastice, deoarece devenise un fel de imagine-simbol a protestelor îndreptate împotriva regimului Ceaușescu, a sistematizării. El lupta pentru drepturile minorității maghiare care, la acea vreme, era supusă la un proces intens de denaționalizare – iar asta se petrecea de mult timp, nu începuse în decembrie. Mesajele lui Laszlo Tokes erau deja transmise în media din Ungaria, la televiziunea maghiară, deci era o persoană notorie, văzută ca un disident, dar pe zona aceasta a militării pentru drepturile minorității maghiare. El intrase, însă, și în chestiunea sistematizării satelor și protesta față de această politică a lui Ceaușescu. Tokes privea această politică ca pe o problemă de denaționalizate a maghiarilor, dar evident că problema privea toată România. În conflictul acesta, autoritățile au încercat să găsească o rezolvare pe linie ierarhică. De aceea, autoritățile ecleziastice începuseră să îl sancționeze pe pastorul Tokes. Securitatea nu a vrut să acționeze direct asupra lui și să îl aresteze, ci a încercat să transforme întreaga problemă într-o chestiune ce ține de cult: adică pastorul Tokes nu se înțelege cu șefii lui ierarhici de la cultul protestant. Sunt date istorice (n.r. – din care rezultă că ofițeri de Securitate au intervenit pe lângă înalți ierarhi ca să îl domolească pe pastorul Tokes). Aceste date există în dosarul de la Securitate al lui Laszlo Tokes, care se află în arhivă. Apoi sunt date certe că Securitatea monitoriza situația și încerca să-i închidă gura în această formă”, a relatat istoricul.

De ce nu a aplicat Securitatea în Timișoara aceleași tehnici ca la Iași

În data de 10 decembrie 1989 Tribunalul dă o sentință de evacuare a pastorului Tokes, arată Mădălin Hodor.

„De fapt, autoritățile deja îl mutaseră din parohia Timișoara și urmau să îl evacueze și din casa parohială. După sentința de evacuare, la ultima lui slujbă în fața enoriașilor, pastorul Tokes anunță că în data de 15 decembrie va fi evacuat și îi cheamă pe enoriașii care vor să îl susțină să îl ajut: să vină în fața casei lui și să îl ajute să protesteze, să împiedice evacuarea. Despre evacuarea pastorului Tokes se află și în presa din Ungaria și asta, evident, provoacă rumoare. De aceea, Securitatea nu își propune să intervină direct, ci doar monitorizează situația, împingând în față organele administrative locale: primăria și așa mai departe. Asta tocmai pentru că Nicolae Ceaușescu urmărea să nu tensioneze și mai mult relațiile cu Ungaria. Aceste relații erau deja foarte tensionate, pentru că în Ungaria se schimbase deja sistemul comunist, iar la putere erau reprezentanți ai maghiarimii care începuseră să aibă o politică mult mai atentă cu privire la minoritățile din jurul Ungariei. Ceaușescu nu dorea ca evacuarea lui Tokes să devină un caz care să poată fi exploatat de presa internațională, care și așa făcea tam-tam pe situația reală a încălcărilor drepturilor omului în România. Deci ăsta e motivul pentru care Securitatea nu voia să îl ia pe sus pe pastorul Tokes”, spune Mădălin Hodor.

Unde și când anume au strigat românii pentru prima dată „Jos Ceaușescu!”

Pe data de 15 decembrie 1989 se strâng acești enoriași pe care pastorul Tokes îi chemase.

„În general, erau oameni în vârstă care aveau o atitudine cât se poate de pașnică. Ei s-au strâns într-un grup în fața casei, casa este monitorizată de Securitate, sunt echipe de filaj și în fața casei și vis-à-vis de casă care fotografiază, sunt și ceva milițieni, dar nu foarte mulți. În zonă apar la un moment dat și un grup de enoriași care susține evacuarea pastorului Tokes. În situația respectivă, timișoreni – oameni din oraș care aflaseră și ei din vorbă în vorbă că Tokes urmează să fie evacuat și că acolo se va întâmpla ceva – au început să se strângă și ei în fața casei lui Tokes. Acești oameni nu aveau legătură neapărat cu Tokes, ci veniseră pentru că se strângea lumea și „poate iese ceva” – ca să citez spusele unui participant. Bineînțeles că s-a strâns o mulțime de oameni nu foarte mare – câteva zeci de persoane. Dar, primul secretar are o idee proastă: încearcă să împrăștie oamenii din jurul pastorului Tokes aducând niște activiști de partid, ceea ce, de fapt, a dus la crearea unei mulțimi și mai mari în jurul casei. Acolo se produc primele îmbrânceli între manifestanți și ofițeri de Securitate, care la un moment dat încearcă să îl aresteze pe unul dintre cei care erau mai vocali acolo. Oamenii începuseră deja să se agite, să strige lozinci precum „Vrem libertate!”, „Vrem pâine!”, „Jos Comunismul!”. „Jos Ceaușescu!” s-a strigat mai spre seară”, spune istoricul.

A apărut apoi primarul Timișoarei care a intrat la Tokes în locuință și a încercat să îl convingă că nu se va întâmpla evacuarea și că nu o să pățească nimic, că se va rezolva situația lui. Din acest motiv, Laszlo Tokes iese la geam și le cere oamenilor adunați în fața casei să plece. Chiar așa le spune: „plecați că s-a rezolvat și nu vreau probleme” – referindu-se la faptul că deja manifestația degenerase deja în altă direcție, nu una de solidaritate cu problemele lui.

Când s-a transformat evacuarea lui Tokes într-o manifestație anticomunistă

„Problema era că oamenii nu mai voiau să plece. Acesta este momentul în care Laszlo Tokes nu mai reprezintă singurul motiv al adunării, ci oamenii încep să conștientizeze că pot folosi adunarea aceea pentru a-și striga doleanțele: jos comunismul, vrem pâine. Chiar cineva – unul dintre manifestanți – le striga celorlalți: nu-i credeți pe ăștia că mint când spun că (Tokes) nu va fi evacuat. Atunci apar scutierii și încep primele ciocniri de amploare între scutieri și manifestanții aceștia care – repet – nu mai aveau de-a face cu problema punctuală a pastorului Tokes, ci doreau deja altceva. Scutierii reușesc cumva să îi împrăștie și situația din ziua de 15 se liniștește aparent. Apoi totul reîncepe în data de 16 decembrie când, de data asta, oamenii se strâng nu numai în zona Pieței Maria, ci și în alte locuri din Timișoara și așa începe Revoluția în stradă”, povestește cercetătorul.

În data de 16 decembrie încep violențele de stradă – spune istoricul – între manifestanții care aruncă cu pietre și cu bâte în forțele de ordine, iar forțele de ordine încearcă să controleze situația, dar în anumite puncte ale orașului sunt copleșite de forța manifestanților și se retrag. A rămas celebru un moment în care manifestanții rămaşi au înfruntat forţele represive şi pompierii, iar unul dintre furtunurile cu apă folosit la dispersarea protestatarilor a fost aruncat în râul Bega. Replica lui Nicolae Ceaușescu – dată prin trupele de Armată şi de Securitate – va fi groaznică în zilele următoare.

Lupte de stradă sângeroase la Timișoara. Lozincile s-au auzit până la București

„Apoi, în noaptea de 16 spre 17 decembrie coloanele de manifestanți se plimbă prin tot orașul încercând să scoată oamenii din case. În toată noaptea de 16 spre 17 decembrie în Timișoara se poartă lupte de stradă între manifestanți și trupele de represiune care sunt din ce în ce mai numeroase: încep să fie aduse trupe ale Ministerului de Interne din afara orașului, grăniceri. Tot în noaptea asta sunt operate arestări: echipe care arestează tot ce prind pe stradă, uneori chiar și persoane care n-aveau de-a face cu manifestația. Unii se întorceau de la chefuri și au fost arestați. Practic, i-au arestat pe toți cei pe care i-au văzut. Ei vor fi duși direct la penitenciar, unde li se vor alătura cei care vor fi arestați în data de 17, adică în jur de 800 de persoane”, a mai arătat istoricul Mădălin Hodor.

Între 17 şi 19 decembrie, la Timişoara au murit împușcate cel puțin 90 de persoane și alte sute au fost rănite. Despre ceea ce s-a petrecut la Timișoara, bucureștenii aveau să afle câteva zile mai târziu, iar Revoluția avea să culmineze cu fuga lui Nicolae Ceaușescu.

Citeste si:

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here