PROIECT LEGISLATIV Finanţare de 3,5 miliarde euro pentru irigaţii

0
129

Programul naţional de irigaţii ar urma să fie finanţat cu 3,5 miliarde euro şi componenta nerambursabilă acordată prin subprogramul Agro IMM Invest ar urma să fie de 25%, faţă de 10% cât este în prezent, conform unei propuneri de act normativ înaintată, ieri, Parlamentului, de senatorii şi deputaţii formaţiunii politice Forţa Dreptei, al cărei lider este fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban.

“Anul acesta, ca şi anul trecut, agricultura României a fost pârjolită de secetă şi am aşteptat cu toţii soluţii, aşa cum este normal, de la Guvern! Soluţiile nu au venit. Guvernul a mai făcut o comisie care să constate că nu a plouat de câteva luni şi că ogoarele sunt mistuite de caniculă. De la domnul Daea nu cred că are nimeni vreo aşteptare! A demonstrat ce poate, în condiţiile în care domnia sa este închistat într-o viziune specifică anilor 50 şi are o preocupare predilectă pentru cormorani. În aceste condiţii, am depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă care trebuie adoptată în procedură de urgenţă. Proiectul reprezintă un test de responsabilitate pentru toate partidele politice parlamentare. Propunem, aşadar, ca bugetul Programului naţional pentru reabilitarea şi înfiinţarea infrastructurii principale de irigaţii să fie majorat cu 2 miliarde euro, de la 1,5 miliarde euro, la 3,5 miliarde de euro. Această majorare este determinată atât de faptul că ne dorim ca Programul să ajungă la o acoperire de circa 2,5 milioane hectare irigate, dar şi de faptul că inflaţia din ultima perioadă pune în pericol realizarea întregului program. Bani există pentru finanţarea acestui program prin fondurile europene nerambursabile încă neaccesate de ţara noastră. Unele fonduri, din cadrul financiar 2014-2020, ar putea chiar să se piardă din cauza lipsei proiectelor. De asemenea, propunem ca pentru judeţele cel mai puternic afectate de secetă, cele din sudul României, să fie demarat cel mai eficient şi ecologic proiect principal de irigaţii, Canalul: Dunăre-Jiu- Olt-Argeş, care va deservi o arie vastă de suprafeţe agricole din sudul ţării, de la Mehedinţi şi până în Argşş, zonă în care se cultivă nu numai cereale, ci şi legume, fructe sau viţă de vie. Este un proiect cu eficienţă energetică maximă, sistemul fiind unul pe baze gravitaţionale, dar care respectă şi exigenţele europene privind protecţia apei (Directiva 2000/60/CE). Suplimentar, pentru a ajuta fermierii români să-şi cumpere echipamente de irigaţii, utilaje de producţie şi procesare a produselor agricole, propunem majorarea componentei nerambursabile acordată prin subprogramul Agro IMM Invest, program demarat în perioada Guvernului Orban, până la maximum 25%, faţă de 10% cât este în prezent”, arată deputatul Nicolae Giugea, unul dintre cei nouă iniţiatori ai proiectului de act normativ.

Parlamentarii formaţiunii politice Forţa Dreptei susţin că măsurile propuse pot asigura securitatea alimentară a ţării în perioada următoare, dat fiind că în Ucraina criza nu a trecut şi războiul nu pare a se încheia, în timp ce în ţara noastră “investiţiile încă bat pasul pe loc, schimbările climatice nu iartă pe nimeni, iar pentru un român un kg de legume a devenit produs de lux”.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here