
Miercuri, prim-vicepreşedintele partidului Sorin Grindeanu a anunţat că PSD a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. Grindeanu a afirmat că Guvernul actual este un dezastru pentru români şi pentru firmele româneşti şi şi-a exprimat speranţa ca, spre binele României, moţiunea să treacă, informează News.ro.
Grindeanu a declarat: “am depus moţiunea de cenzură”, urmând să mulţumească partenerilor sociali, care au contribuit cu propuneri la textul documentului. El a susţinut că “Guvernul actual este un dezastru pentru români şi pentru firnele româneşti”, iar PNRR este un dezastru.
Acesta a adăugat că “au fost înghetaţe pensiile, au fost înghetaţie salariile, au fost îngheţate alocaţiile, iar pe partea cealaltă, în PNRR, vedem doar reforme catastrofale pentru România şi bani foarte mulţi pentru clientela lor politică.” Politicianul nu a ezitat să adauge că ,,românii, în aceste luni, au sărăcit şi doar în mintea premierului Cîţu românii o duc mai bine. Aproape s-au dublat facturile la energie, preţul pe litrul de benzină a ajuns la şase lei, 70% dintre români spun în acest moment că România merge într-o direcţie greşită. Sperăm că printre cei 70% să se găsească şi parlamentari ai actualei coaliţiei de guvernare care să voteze”.
El a mai precizat că PSD contează şi pe voturile AUR pentru moţiune. În încheiere, Grindeanu a reiterat că Alexandru Rafila este propunerea PSD pentru postul de premier.
https://www.bursa.ro/_rss