Record de temperatură pentru luna decembrie

0
48

Recordurile de temperatură cad unul după altul în 2023. Un nou record de căldură în decembrie a fost înregistrat în Spania – cu un vârf de 29,9°C la Malaga, în sudul Andaluziei, potrivit Agenţiei Meteorologice Naţionale spaniole (AEMET). Această temperatură demnă de o perioadă de vară depăşeşte cu 0,5°C precedentul record – de 29,4°C – din Spania peninsulară, înregistrat la 10 decembrie 2010 în apropiere de Granada, tot în Andaluzia, precizează pe X Aemet. Ea intervine în contextul în care în sudul peninsulei iberice circulă de mai multe zile curenţi de aer cald, care au antrenat recorduri locale de temperatură – la Murcia, 27,6°C, şi la Alicante, 27,3°, pe coasta la Marea Mediterană. Un astfel de nivel al temperaturii ar fi “mult mai puţin probabil” fără “modificările climatice observate la scară mondială şi în Spania”, subliniază Aemet. Spania, obişnuită cu temperaturi ridicate, se confruntă de mai mulţi ani cu episoade de caniculă tot mai numeroase şi mai apropiate, uneori în afara lunilor de vară, un lucru care-i îngrijorează pe cercetători. Potrivit Aemet, frecvenţa episoadelor de căldură s-a triplat în ultimii zeci ani în Spania, care se află în prima linie împotriva încălzirii globale. Durata verii meteorologice a crescut cu zece zile pe deceniu începând din anii “80.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here