Românii din orașele mici rămân fără păcănele, iar consumul de alcool în aceste săli devine ilegal. Legea jocurilor de noroc, promulgată de Iohannis

65
302

Legea care va restricționa cine și unde poate deschide o sală de jocuri ar trebui să ducă la închiderea acestora „în peste 90% din localităţile din România”, în fiecare oraș care are mai puțin de 15.000 locuitori.

Printre orașele în care vor fi interzise sălile de jocuri de noroc se numără Breaza, Chitila, Măgurele, Calafat, Urziceni, Gura Humorului, Mizil, Pucioasa, Zimnicea, Vatra Dornei, Vălenii de Munte, Comarnic, Dolhasca, Scornicești, Flămânzi, Dăbuleni, Jimbolia, Sovata, Sinaia, Eforie, Recaș, Huedin, Călimănești, Nădlac, Orșova și multe altele.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 17 aprilie, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009. După adoptarea de către Camera Deputaţilor, Social-democratul Alfred Simonis a declarat în plen că este „un prim pas, o primă victorie împotriva industriei păcănelelor, care în următoarele zile va trebui să închidă în peste 90% din localităţile din România sălile de jocuri care sunt deschise”.

Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea unor niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, interzicerea băuturilor alcoolice în locaţii, înfiinţarea unui registru al companiilor şi sediilor, precum şi majorarea garanţiilor depuse de companii, obligaţia operatorilor de a avea sediul social în România.

De asemenea, actul normativ prevede că statul poate acorda licenţe doar societăţilor înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană care au înregistrat un sediu permanent în România.

Veniturile din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi încasate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc se virează în procent de 70% către bugetul de stat, din conturile de venituri bugetare în care acestea au fost încasate, în termen de 5 zile lucrătoare a lunii următoare încasării, iar procentul de 30% rămas din totalul sumelor încasate este utilizat pentru activitatea finanţată din venituri proprii.

Totodată, pentru protejarea jucătorilor, a persoanelor aflate în situaţii de risc, actul normativ prevede instituirea unei interdicţii privind comercializarea de băuturi alcoolice în sălile de jocuri de noroc. Totodată, în vederea promovării unor norme de conduită profesională bazate pe reguli de etică şi integritate se prevede instituirea interdicţiei de participare la jocuri de noroc membrilor Comitetului de supraveghere din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN). În scopul combaterii şi prevenţiei adicţiei de jocuri de noroc, ONJN va gestiona o bază de date referitoare la persoanele autoexcluse şi indezirabile, constituită, la nivel naţional.

Este prevăzută şi instituirea obligativităţii creării şi menţinerii la zi de către ONJN a unui registru public, accesibil online, cu informaţii despre operatorii licenţiaţi/autorizaţi, cum ar fi: adresa sediului social, adresa fiecărui spaţiu comercial în care operează jocuri de noroc, indicarea tipurilor de jocuri de noroc autorizate pentru locaţie, seria şi adresa la care este amplasat fiecare mijloc de joc licenţiat/autorizat.

„Spaţiul propus, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slotmachine astfel cum sunt acestea definite în art. 10 alin. (1) lit. e) din OUG 77/2009, trebuie să se afle într-o unitate administrativteritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numarului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus”, mai arată legea promulgată.

Legea promulgată de către şeful statului prevede că activităţile de jocuri de noroc care fac obiectul exploatării în comun presupun îndeplinirea a cel puţin uneia dintre activităţile specifice jocurilor de noroc constând în operarea mijloacelor de joc, încasarea şi evidenţierea mizelor şi/ sau plata şi evidenţierea câştigurilor, precum şi alte asemenea activităţi care urmează a fi stabilite prin ordin al Preşedintelui O.N.J.N., în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Este interzisă prestarea, în mod direct sau indirect, a unor activităţi conexe jocurilor de noroc către entităţi care nu deţin licenţă clasa 1 emisă de ONJN şi care permit accesul la jocurile de noroc de către participanţii la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României şi/ sau participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat. Măsurile tehnice necesare pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat vor fi stabilite prin ordin al Preşedintelui O.N.J.N., în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Până la adoptarea ordinului Preşedintelui O.N.J.N. prevăzut de prezentul alineat, operatorii economici care deţin licenţa clasa II emisă de O.N.J.N au obligaţia de a implementa orice măsuri tehnice disponibile pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat.

În plus, publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conţin informaţii cu privire la unul sau mai multe jocuri de noroc şi reclama din exterior pentru jocuri de noroc, site-uri pe care sunt găzduite platforme pe care se desfăşoară jocuri de noroc sau branding folosind una dintre mărcile pe care un operator de jocuri de noroc le foloseşte, care depăşesc dimensiunea de 35 mp/panou/material publicitar, sunt interzise.

Este instituită, prin actul normativ. obligativitatea creării şi menţinerii la zi de către O.N.J.N. a unui registru public, accesibil online şi actualizat cel puţin o dată la fiecare 24 de ore, care va cuprinde:

a) denumirea comercială şi numele firmei, pentru operatorii licenţiaţi/autorizaţi pentru a desfăşura activităţi reglementate de către prezentul act normativ;

b) adresa sediului operatorului;

c) adresa fiecărui spaţiu comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc, cu indicarea tipurilor de jocuri de noroc autorizate pentru locaţia respectivă;

d) seria şi adresa la care este amplasat fiecare mijloc de joc licenţiat/autorizat pentru respectivul organizator;

e) seria şi adresa la care este amplasat fiecare mijloc de joc pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de producţie, distribuţie, reparaţii şi întreţinere pentru mijloacele de joc, import, export, achiziţie intracomunitară, livrare intracomunitară sau alte activităţi cu mijloace de joc, în scopul comercializării sau utilizării, sub orice formă, pe teritoriul României.

Pe 30 octombrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar pe 9 aprilie 2024, votul Camerei Deputaţilor a fost decizional.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Source

65 COMENTARII

  1. Aceasta noua lege care restrictioneaza amplasarea salilor de jocuri de noroc reprezinta un progres major in lupta impotriva jocurilor de noroc. Decizia de a interzice functionarea acestora in peste 90% din orasele cu mai putin de 15.000 de locuitori este salutara si va contribui la protejarea cetatenilor nostri de riscul dependentei de jocurile de noroc. Presedintele Klaus Iohannis a facut o alegere responsabila prin promulgarea acestei legi, care va avea un impact pozitiv asupra comunitatilor si a bugetului de stat. De asemenea, instituirea unor niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licentei de organizare si exploatare a jocurilor de noroc, precum si interdictia vanzarii de bauturi alcoolice in salile de jocuri, demonstreaza dorinta de a proteja jucatorii si de a promova o conduita etica si integritate in aceasta industrie.

  2. Good day! I know this is kinda off topic but I was wondering if you knew where I could locate a captcha plugin for my comment form? I’m using the same blog platform as yours and I’m having problems finding one? Thanks a lot!

  3. I’m really loving the theme/design of your web site. Do you ever run into any web browser compatibility problems? A number of my blog audience have complained about my blog not operating correctly in Explorer but looks great in Firefox. Do you have any advice to help fix this issue?

  4. Great post. I used to be checking constantly this weblog and I am inspired! Very helpful information specially the last section 🙂 I take care of such info much. I used to be seeking this particular info for a long time. Thanks and best of luck.

  5. You really make it appear really easy along with your presentation but I find this topic to be actually something which I feel I’d by no means understand. It seems too complicated and extremely extensive for me. I’m having a look ahead in your subsequent post, I’ll try to get the grasp of it!

  6. It’s appropriate time to make a few plans for the longer term and it’s time to be happy. I’ve learn this publish and if I may I want to counsel you few interesting things or suggestions. Maybe you could write subsequent articles relating to this article. I wish to learn more issues about it!

  7. I am now not certain where you’re getting your info, but great topic. I must spend a while studying much more or figuring out more. Thank you for excellent info I used to be in search of this info for my mission.

  8. It’s a shame you don’t have a donate button! I’d certainly donate to this excellent blog! I suppose for now i’ll settle for bookmarking and adding your RSS feed to my Google account. I look forward to fresh updates and will share this website with my Facebook group. Chat soon!

  9. What i do not realize is actually how you’re not actually much more well-liked than you may be now. You are very intelligent. You realize therefore considerably relating to this subject, produced me personally consider it from a lot of varied angles. Its like men and women aren’t fascinated unless it is one thing to do with Lady gaga! Your own stuffs nice. Always maintain it up!

  10. Thank you for another informative site. Where else could I get that kind of information written in such an ideal way? I have a project that I’m just now working on, and I’ve been on the look out for such info.

  11. Hey just wanted to give you a brief heads up and let you know a few of the images aren’t loading properly. I’m not sure why but I think its a linking issue. I’ve tried it in two different browsers and both show the same outcome.

  12. After I initially commented I clicked the -Notify me when new feedback are added- checkbox and now every time a remark is added I get 4 emails with the same comment. Is there any approach you can remove me from that service? Thanks!

  13. The next time I learn a weblog, I hope that it doesnt disappoint me as much as this one. I imply, I know it was my choice to learn, however I really thought youd have one thing interesting to say. All I hear is a bunch of whining about something that you may fix should you werent too busy searching for attention.

  14. Great beat ! I wish to apprentice while you amend your website, how could i subscribe for a weblog web site? The account helped me a applicable deal. I were a little bit familiar of this your broadcast provided shiny transparent concept

  15. What i don’t realize is actually how you are not actually much more well-liked than you may be right now. You’re so intelligent. You realize thus considerably relating to this subject, made me personally consider it from so many varied angles. Its like women and men aren’t fascinated unless it is one thing to accomplish with Lady gaga! Your own stuffs great. Always maintain it up!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here