Rusia şi SUA au suspendat transmiterea reciprocă a datelor despre armamentul nuclear

0
101

“Am avut ieri o nouă interacţiune cu Rusia, pentru a-i presa asupra faptului că la sfârşitul acestei luni există un termen pentru un schimb reciproc de date, care se produce de două ori pe an, în virtutea Tratatului. Rusia a răspuns că nu va furniza informaţii. Iar, ca măsură de reacţie diplomatică, nici Statele Unite nu vor mai furniza informaţii. Vom continua să analizăm ce măsuri de retorsiune diplomatică sunt necesare. Încercăm să avem un echilibru între a riposta la comportamentul iresponsabil al Rusiei, dar şi să continuăm să demonstrăm ceea ce credem că ar fi o abordare responsabilă a unei puteri nucleare”, a declarat marţi John Plumb, asistent al secretarului american al Apărării pentru Politici Spaţiale, în cursul unei audieri într-o subcomisie a Camerei Reprezentanţilor responsabilă de Forţele Armate.

Un reprezentant al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Washington a catalogat refuzul de a transmite date drept “o măsură legală de retorsiune menită să încurajeze Rusia să revină la respectarea Tratatului”. “Refuzul Rusiei de a furniza aceste date va constitui o încălcare a Tratatului, care se va adăuga încălcărilor existente. În interesul stabilităţii strategice, Statele Unite vor continua să promoveze transparenţa la nivel public privind nivelurile forţelor noastre nucleare şi a configuraţiei”, a subliniat oficialul din cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională din SUA, citat de postul de televiziune CNN.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat în februarie suspendarea Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START), semnat cu Statele Unite. Vladimir Putin a denunţat atitudinea Occidentului în conflictul militar din Ucraina. Ca reacţie, Preşedinţia SUA a anunţat în mai multe rânduri că vrea contacte cu Administraţia de la Moscova pentru discuţii despre acţiuni în sensul stabilităţii nucleare.

Ministerul de Externe de la Moscova a avertizat că Rusia nu va reveni la respectarea Noului Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START) până când Statele Unite nu îşi vor modifica abordarea faţă de conflictul din Ucraina.

Riscul unei confruntări nucleare între Rusia şi Statele Unite a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimele decenii, a afirmat săptămâna trecută Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, avertizând că cele două ţări sunt practic în conflict deschis din cauza războiului din Ucraina. Serghei Riabkov a declarat că nu se pune problema ca Rusia să revină acum la respectarea acordului privind reducerea armamentului nuclear. “Nu aş intra într-o discuţie despre faptul dacă probabilitatea unui conflict nuclear este mare în prezent, dar este mai mare decât orice situaţie din ultimele decenii”, a afirmat Serghei Riabkov. Oficialul rus a subliniat că Administraţia de la Moscova menţine angajamentul de a păstra lumea “în siguranţă şi liberă” de riscul unui război nuclear, dar a atras atenţia că actuala situaţie nu este normală, dat fiind că Rusia este, “de facto, într-o stare de conflict deschis cu Statele Unite”.

Kremlinul a acuzat constant Washingtonul de implicare directă în războiul din Ucraina prin furnizarea de armament Kievului. Statele Unite şi aliaţii occidentali susţin că oferă armament Ucrainei pentru a-şi apăra integritatea teritorială, în contextul invaziei militare ruse.

(sursa: Mediafax)

Source</a