Armata rusă a anunţat astăzi că a oprit un schimb de focuri în regiunea Nagorno Karabah, revendicată atât de Armenia, cât şi de Azerbaidjan, transmite AFP, conform Agerpres. Incidentul a avut loc ieri. şi a costat vieţile a cinci oameni.
Potrivit ministerului Apărării de la Moscova, militarii azeri au deschis focul ieri dimineaţa asupra unui autovehicul în care se aflau membri ai forţelor de ordine din Nagorno Karahab, într-un sat aflat la sud de capitala regională Stepanakert.
Trei dintre cei aflaţi în automobil au fost ucişi, iar un altul a fost rănit. De cealaltă parte, bilanţul în rândul azerilor a fost de doi morţi şi un rănit.
“Datorită eforturilor militarilor din forţa rusă de menţinere a păcii, confruntarea a fost oprită”, a comunicat ministerul, conform agenţiilor de presă ruse preluate de AFP.
Autorităţile din Nagorno Karabah au prezentat incidentul ca fiind provocat de un grup de “sabotori” din armata azeră, care au tras într-o maşină de poliţie a administraţiei separatiste.
Ministerul Apărării din Azerbaidjan a contrazis această versiune, afirmând că schimbul de focuri a avut loc după o tentativă de control al unor autovehicule suspectate că transportau arme din Armenia către zone din Nagorno Karabah controlate de azeri.
O cale rutieră importantă care face legătura între această regiune şi Armenia este blocată din decembrie anul trecut de militanţi azeri, ceea ce a provocat penurii grave în enclava cu populaţie majoritar armeană, situată într-o zonă montană.
Azerbaidjanul şi forţele separatiste armene susţinute militar de guvernul de la Erevan s-au confruntat până acum în două războaie – primul la începutul deceniului 1990, la destrămarea Uniunii Sovietice, al doilea în toamna lui 2020, încheiat printr-un armistiţiu semnat sub tutela Rusiei. Ulterior, în regiune au fost desfăşurate forţe ruse de menţinere a păcii, dar tensiunile sunt în continuare ridicate, iar negocierile pentru încheierea unui tratat de pace nu înregistrează progrese.
https://www.bursa.ro/_rss