Rușii au pus ochii pe aeroportul din Chișinău. Reacția premierului Dorin Recean la dezvăluirile lui Zelenski

0
97

Marti, 21 Februarie 2023, ora 21:53

263 citiri

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, spune că există mai multe scenarii de destabilizare a situaţiei din ţară, inclusiv planul menţionat de preşedintele Volodimir Zelenski în legătură cu presupusa intenţie a Rusiei de a prelua controlul asupra Aeroportului Chişinău, dar noul şef al executivului moldovean dă asigurări că instituţiile ţării sunt pregătite să facă faţă unor provocări.

Am menţionat că au existat şi există în continuare mai multe scenarii de destabilizare. Ele comportă mai multe elemente, inclusiv cele menţionate de Zelenski, dar am mai menţionat că instituţiile noastre sunt pregătite să facă faţă unor astfel de provocări. Am trecut printr-o perioadă destul de volatilă în toamnă şi instituţiile statului au făcut faţă, avem o experienţă destul de solidă”, a declarat Dorin Recean, citat de TV8.md.

„Ne-am consolidat capacităţile şi suntem pregătiţi pentru diferite scenarii care să vizeze securitatea Republicii Moldova. Obiectivul nostru este să asigurăm pacea şi stabilitatea, inclusiv în raport cu zona din stânga Nistrului”, a subliniat prim-ministrul.

Există multiple scenarii, a fost menţionat doar unul din scenarii şi ele persistau nu doar acum. Aceste scenarii perpetuează din momentul în care Rusia a declanşat războiul”, a arătat premierul.

„Moldova optează pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean şi trebuie să ne aliniem obiectivele în ceea ce priveşte securitatea, pacea şi stabilitatea din regiune”, a mai spus Dorin Recean.

Reacţia Chişinăului, după ce Putin a anulat decretul care stabilea principiile de politică externă inclusiv în privinţa Republicii Moldova: Vom continua să cerem retragerea trupelor ruseCITEȘTE ȘI Reacţia Chişinăului, după ce Putin a anulat decretul care stabilea principiile de politică externă inclusiv în privinţa Republicii Moldova: Vom continua să cerem retragerea trupelor ruse

Reacţia prim-ministrului Dorin Recean vine în contextul declaraţiilor preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care a declarat într-un interviu că planul Rusiei de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei, descoperit de serviciile de informaţii ucrainene, a fost confirmat ulterior şi de ţările europene. Zelenski a explicat că dorinţa Moscovei este de a avea sub control aeroportul din Chişinău, pentru a putea transporta eventual soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.

Citește și:

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here