Salariul minim va crește în Marea Britanie. Cu cât vor fi plătiți pe oră angajații

0
61
Salariul minim va crește în Marea Britanie. Cu cât vor fi plătiți pe oră angajații

Autoritățile de la Londra au decis majorarea cu 6,6% a salariului minim pentru persoanele de peste 23 de ani, de la 8,91 lire sterline pe oră la 9,50 lire sterline pe oră, anunță ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, citat de Reuters.

“Majorarea salariilor ne va asigura că va creşte atractivitatea muncii şi vom rămâne în grafic pentru a ne îndeplini obiectivele de a nu mai avea salarii scăzute până la următoarele alegeri”, a declarat acesta.

El a mai precizat că vor crește și veniturile lunare ale tinerilor sub 23 de ani. 

Totodată, după ce salariile din sectorul bugetar au înghețat în aprilie 2021, acum demnitarul anunță că această măsură va lua sfârșit în aprilie 2022. Au fost exceptați de la această măsură lucrătorii din sănătate și funcționarii publici care câștigau sub 24.000 de lire sterline pe an. Însă au fost afectați pompierii, polițiștii, profesorii. 
“În condiţiile în care economia se redresează semnificativ, este corectă majorarea salariilor pentru angajaţii din domeniul medical, din învăţământ şi alţi lucrători din sectorul public, care şi-au adus contribuţia în timpul pandemiei”, a spus Sunak.

În Regatul Unit există o cerere de circa 1,1 milioane de locuri de muncă, cele mai multe din 2001, în timp ce numărul total al angajaților a ajuns la 29,2 milioane de persoane. Salariile au crescut cu 7,2% în perioada iulie-august 2021. 

Guvernul de Londra vrea ca economia țării să se redreseze, după ce a scăzut cu 10% în 2020 și e bazează pe relaxarea restricțiilor și pe campania de vaccinare anti COVID-19. 

Salariul minim va crește în Marea Britanie. Cu cât vor fi plătiți pe oră angajații

Autoritățile de la Londra au decis majorarea cu 6,6% a salariului minim pentru persoanele de peste 23 de ani, de la 8,91 lire sterline pe oră la 9,50 lire sterline pe oră, anunță ministrul de Finanţe,…

Gigantul chinez Alibaba se prabuseste. Cât a costat criticarea regimului de la Beijing

În urma faimosului discurs al fondatorului Alibaba Jack Ma, din octombrie 2020, când miliardarul a criticat vehement sistemul financiar din China, acţiunile gigantului din e-commerce s-au depreciat cu peste 43%. Co…

VIDEO Comisia Juridică a Senatului a decis: Certificatul verde COVID, obligatoriu la locul de muncă

Comisiile reunite juridică şi de sănătate au acordat, marţi, cu majoritate de voturi, raport de admitere cu amendamente la propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi private este…

Doza booster din vaccinul Moderna va fi înjumătățită de săptămâna viitoare

România va administra, începând cu săptămâna viitoare, o cantitate înjumătățită din vaccinul Moderna la doza booster, spune coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu…

Previziunile lui Octavian Jurma: Sub 10.000 de cazuri COVID în prima parte a lunii noiembrie

Medicul epidemiolog Octavian Jurma a declarat marți seara, la Aleph News, că numărul persoanelor infectate zilnic în România va fi în scădere în următoarele săptămâni. Medicul Octavian Jurma estimează…

Pandemia este ''departe de a se fi terminat'', potrivit comitetului de urgenţă al OMS

Pandemia de COVID-19 este ”departe de a se fi terminat”, a anuntat marţi comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), lansând un apel către statele membre să recunoască toate…

Echipamente și medicamente pentru pacienții COVID din Serbia. Ajutorul a ajuns în România

Numeroase echipamente și medicamente pentru tratamentul pacienților COVID oferite de Serbia au ajuns marți în România. Recepția ajutorului a fost făcută de șeful DSU, Raed Arafat și de reprezentați ai…

A mai murit un pacient cu COVID-19, transferat în Ungaria

Încă un pacient în stare gravă, transferat într-un centru medical din Ugaria în cursul săptămânii trecute, a murit. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, care a fost transferată în Ungaria în…

Turiștii pot vizita cu un bilet unic nouă muzee din Brașov

Nouă muzee din județul Brașov vor putea fi vizitate de turiștii care cumpără un bilet unic de acces, în baza unei decizii adoptate marți de Consiliul Județean. Astfel, biletul unic poate fi folosit la…

Thierry Breton: Retragerea Marii Britanii din UE este o "catastrofă" pentru britanici

Retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) este o “catastrofă” pentru cetăţenii britanici, care acum regretă decizia, afirmă comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, într-un…

Răspunsul USR la propunerea PNL: Armistițiu există deja în Parlament, este nevoie de mai mult

Președintele USR, Dacian Cioloș, a anunțat marți seara că este nevoie de mai mult decât un armistițiu politic, așa cum au solicitat liberalii. În plus, armistițiu există deja în Parlament, a mai spus…

CE investește 1,5 miliarde de euro în proiecte inovatoare în domeniul tehnologiilor curate

Comisia Europeană a lansat marți a doua cerere de propuneri pentru proiecte în cadrul Fondului pentru inovare, care are un buget de 1,5 miliarde de euro. Potrivit unui comunicat al CE, fondul va finanța…

Reacție la propunerea PNL: PSD vrea un armistițiu agreat de toate partidele de dreapta

PSD așteaptă un armistițiu agreat de toate partidele de dreapta care au aruncat țara în criză, au anunțat social-democrații după ce au primit documentul semnat de premierul desemnat Nicolae Ciucă. Acesta le-a…

Mandate de arestare pentru omul de afaceri şi cei doi consilieri locali PMP, acuzaţi de trafic de influenţă

Tribunalul Bucureşti a emis, marţi, mandate de arestare preventivă de 30 de zile pentru omul de afaceri Corin Romanescu şi pentru doi consilieri locali PMP, acuzaţi de dare şi luare de mită şi trafic de…

E.ON Energie propune să furnizeze direct gaze naturale spitalelor din Timişoara

E.ON Energie România propune să furnizeze direct gaze naturale spitalelor din Timişoara, în baza unor contracte încheiate cu fiecare unitate în parte. Potrivit unui comunicat al companiei, această soluţie…

Source