Ţara noastră are una dintre cele mai ieftine energii din Uniunea Europeană, a afirmat ieri Sandor Bende, Preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, în cadrul conferinţei “Criza şi Tranziţia Energetică – Provocări curente pe piaţa de energie”, organizată de AFEER.
Sandor Bende a afirmat: “Creşterea preţurilor a apărut, în primă instanţă, din cauza cererii mari şi a culminat cu alte probleme – pandemie şi un razboi în care este implicată o ţară care este mare furnizor de energie în zonă, ceea ce ne provoacă greutăţi. Pe de altă parte, timpul ne-a ajutat. Această iarnă a fost mai blândă, motiv pentru care rezervele de gaze naturale de care dispuneam atât în România cât şi în Europa în general, au dus la o oarecare stabilitate”.
Preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor a adăugat: “Ca să ajungem la o anumită stabilitate a fost nevoie de câteva reglementări. Furnizorii, distribuitorii şi producătorii de energie electrică sau de gaze ne-au spus că nu contează dacă condiţiile sunt mai neprielnice, important este să îşi poată planifica lucrurile pe termen mediu. Au fost multe schimbări şi nimeni nu era pregătit pentru asemenea probleme legate de preţul energiei. Bineînţeles că, atunci când piaţa intră într-un fel de degringoladă şi te implici, durează ceva timp până ce se stabilizează lucrurile”.
Sandor Bende a subliniat că, în prezent piaţa energiei s-a stabilizat “cât de cât”, iar ţara noastră nu a dus lipsă de energie, atât în ceea ce priveşte gazele cât şi energia electrică.
“Consumatorii din România au putut fi alimentaţi cu cantităţile pe care le-au dorit şi, chiar dacă au existat unele accidente, în general nu au plătit un preţ mult mai mare decât înaintea apariţiei acestor probleme legate de majorarea preţurilor. Asta, datorită legislaţiei venite din partea Guvernului şi Parlamentul României”, a spus Sandor Bende. “Am reuşit să ţinem preţurile finale la un nivel suportabil pentru populaţie. Astăzi, nimeni nu plăteşte un preţ mai mare de 1,3 lei (n.r. pe kWh) pentru energie. Acest lucru situează România într-o zonă foarte bună în Uniunea Europeană. Putem să spunem că avem una dintre cele mai ieftine energii din UE”.
Conform preşedintelui Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, ţara noastră trebuie să găsească surse alternative de producţie de energie, ceea ce implică investiţii în domeniul energiei eoliene, a energiei fotovoltaice.
“Ar trebuie să finalizăm acele hidrocentrale care sunt realizate în proporţie de 50%, unele chiar 90-95%, dar nu sunt puse în funcţiune. Acestea trebuie puse în funcţiune de urgenţă în următorii doi-trei ani. Spun asta pentru că, trebuie să luăm în considerare faptul că primul reactor de la Centrala Nucleară de la Cernavodă va trebui scos din funcţiune în 2027. Ceea ce înseamnă că 700 de MWh vor ieşi din uz.
Asta trebuie înlocuit cu ceva, nu neapărat pentru a menţine preţurile foarte mici, pentru că fiind o piaţă conectată cu cea a Uniunii Europene, preţurile nu pot fi menţinute în România mult mai mici decât în altă parte. Ci pentru a asigura alimentarea industriei româneşti şi a populaţiei”, a afirmat Sandor Bende.
Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor a atras atenţia că, trecerea la surse de energie alternative, mai prietenoase cu mediul, este mai complicată deoarece, “în momentul de faţă, tehnologiile sunt încă destul de scumpe şi destul de instabile”.
Nu în ultimul rând, Sandor Bende a subliniat că, prin taxarea marilor poluatori, produsele din ţara noastră şi din Europa în general, riscă să devină necompetitive în piaţa mondială, faţă de cele din America Latină sau Asia.
“Unele voci susţin că, o soluţie ar fi taxarea marilor poluatori. Este o soluţie, în schimb, pe undeva, acest lucru s-ar putea să ne lovească din spate, pentru că sursele de energie alternativă, care sunt prietenoase cu mediul, costă mai mult.
Iar România şi Europa s-ar putea să vină pe piaţa mondială cu produse necompetitive. Dacă taxăm marii poluatori, care sunt din industrie, taxele se vor găsi în preţul produsului final, care va deveni necompetitiv faţă de cele din America Latină sau Asia. Or, asta înseamnă că trebuie să găsim un echilibru. Trebuie să facem paşi în direcţia decarbonării, dar trebuie să facem şi eforturi ca să scădem preţurile finale, pentru ca Europa să rămână competitivă pe piaţa mondială”, a afirmat preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.