Schimbare de selecționer la o națională ajunsă în sferturi la Euro 2020: ”Nati a fost mereu în sufletul meu”

0
177

Fostul internaţional elveţian Murat Yakin, în vârstă de 46 de ani, a fost numit luni în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a Elveţiei, înlocuindu-l pe Vladimir Petkovic, care a condus-o pe “Nati” până în sferturile de finală la EURO 2020, informează AFP, conform agerpres.ro.

“Murat Yakin a semnat, luni dimineaţă, un contract valabil până la încheierea campaniei de calificare pentru Cupa Mondială din 2022 din Qatar, cu o opţiune de prelungire. Yakin se alătură cu efect imediat Asociaţiei Elveţiene de Fotbal (ASF), provenind de la FC Schaffhouse”, a anunţat Federaţia elveţiană într-un comunicat dat publicităţii.

După aproape 17 ani de la cel de-al 49-lea său meci internaţional cu Elveţia, Yakin revine la “Nati” în calitate de antrenor.

“Nati a fost mereu în sufletul meu. Este o mare onoare şi o plăcere pentru mine să pot reprezenta ţara în calitate de antrenor. Sunt convins că ne vom califica la Cupa Mondială cu această mare echipă”, a spus fostul fundaş central, care a jucat în cariera sa la Grasshopper Zurich şi FC Basel, în Bundesliga la VfB Stuttgart şi Kaiserslautern, precum şi în Turcia la Fenerbahce.

El numără 49 de selecţii la echipa naţională (4 goluri).

Yakin şi-a început cariera de antrenor în 2005, ca secund la FC Concordia Basel, devenind apoi antrenor principal la FC Thoune şi FC Lucerna. El le-a mai pregătit pe Spartak Moscova, FC Schaffhausen, Sion şi, din 2019, din nou pe Schaffhausen.

Citeste si:

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here