Luni, 02 Mai 2022, ora 19:33
956 citiri
Simona Halep, locul 21 WTA, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale Madrid Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-4, pe jucătoarea americană Coco Gauff, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 14. Aceasta este victoria cu numărul 30 la turneul spaniol pentru fostul lider WTA. Doar Petra Kvitova din Cehia are mai multe, 32.
Cele două jucătoare au oferit un meci echilibrat pe arena Manolo Santana de la Caja Magica. Halep a fost un pic descumpănită la început de evoluţia bună a adversarei ei. Gauff a fost ofensivă, a alternat loviturile către marginile terenului şi a servit cu putere, bine în general, mult mai bine decât în partida precedentă, cu Iulie Putinţeva, în care a comis numeroase duble greşeli.
Şi Halep a putut să se bazeze pe serviciu în primul set, în care nu a avut de salvat nicio minge de break. Însă evoluţia ei a fost presărată cu câteva soluţii, unghiuri colţuri ale terenului alese neinspirat la trimiterea mingii din poziţii favorabile. Dar a avut răbdare să aştepte o scădere în jocul adversarei şi aceasta a venit în finalul setului.
La 4-4, scor la care s-a ajuns fără vreo minge de break, Halep a reuşit să câştige pe serviciul americancei şi imediat a făcut 6-4, după 39 de minute de joc.
Gauff a devenit mai agresivă în setul secund, profitând de faptul că românca nu a mai găsit lungimea potrivită a mingilor. Intrând mai mult în teren şi venind mai des la fileu, jucătoarea de 18 ani a fost de neoprit până la 3-0, cu un break obţinut în ghemul secund.
La 1-3, Halep a ratat două mingi de break, asta şi din cauza jucătoarei americane, care a reuşit câţiva aşi. La 4-2, Gauff avut 40-0, dar a servit catastrofal şi jucătoarea din Constanţa a realizat break-ul. A fost prea greu de îndurat de sportiva americană, care nu a mai jucat nimic până la final. Cu cinci ghemuri câştigate la rând, Halep a trecut în sferturi, cu 6-4, într-o oră şi 17 minute de joc, după a treia victorie în faţa americancei.
Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 169.650 de euro (aproximativ 178.500 de dolari) şi cu 215 puncte WTA. Cu acest premiu, Halep a depăşit-o pe rusoaica Maria Sharapova în clasamentul all time al premiilor obţinute din tenis. Românca are acum aproape 39 de milioane de dolari câştigaţi în carieră şi numai surorile Williams (94.518.971 de dolari) şi Venus (42.280.540 de dolari) au mai mult decât ea.
Halep va evolua în faza următoare cu Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 6, care a dispus, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2, de jucătoarea elveţiană Belinda Bencic, locul 13 WTAşi cap de serie numărul 11. Jabeur este jucătoarea cel mai bine clasată rămasă în competiţie.
Halep a câştigat Madrid Open în 2016 şi 2017 şi a mai jucat în finală în 2014 şi 2019. Anul trecut, ea a fost eliminată în optimi de jucătoarea belgiană Elise Mertens, scor 6-4, 5-7, 5-7.
Citeste si: