SONDAJ BESTJOBS: Efectele muncii remote – angajaţii lucrează şi în vacanţă şi au proiecte pe lângă job

0
52

Munca remote a schimbat percepţia angajaţilor români asupra activităţii lor şi a timpului pe care îl acordă responsabilităţilor profesionale, creând noi obiceiuri de lucru. Cu o limită tot mai neclară între job şi timpul liber pe fondul flexibilizării activităţii şi a posibilităţii de a lucra de oriunde, tot mai mulţi angajaţi spun că ajung să lucreze şi din concediu, dar şi că se ocupă uneori de proiecte în afara jobului, devenind astfel mai deschişi la posibilitatea de a lucra în sistem de freelancing, arată cel mai recent sondaj realizat pe platforma BestJobs.

În prezent, 70% dintre angajaţii români spun că au lucrat sau cred că va fi nevoie să lucreze în vacanţă. Cei mai mulţi ajung să se ocupe de activităţi profesionale în timpul liber pentru că nu au înlocuitor (23%) sau pentru că vor să îşi ajute echipa (22%), în timp ce 19% mărturisesc că sunt obligaţi să facă acest lucru atunci când apar situaţii neprevăzute.

49% dintre respondenţii la sondajul BestJobs spun că acceptă să lucreze din vacanţă doar în situaţii excepţionale, în timp ce 25% fac acest lucru fără nicio problemă atunci când şeful le solicită ajutorul. În schimb, 15% declară că ar fi de acord să rezolve sarcini legate de muncă în timpul liber dacă sunt recompensaţi suplimentar faţă de salariu, iar 11% spun că, de obicei, refuză categoric cerinţe legate de job atunci când sunt în timpul liber.

Veniturile suplimentare, motivul principal pentru care angajaţii fac activităţi pe lângă job

Activitatea în concediu nu este însă întotdeauna legată exclusiv de job, unii angajaţi fiind deschişi să aloce din timpul liber pentru proiecte suplimentare. În prezent, mai mult de jumătate (52%) dintre angajaţii care au participat la sondajul BestJobs spun că au acceptat proiecte în afara jobului, cel puţin ocazional. Astfel, atunci când au lucrat din vacanţă, 14% spun că au făcut acest lucru pentru proiecte suplimentare, 24% au alocat din timpul liber şi pentru proiecte şi pentru job, în timp ce 41% s-au ocupat doar de cerinţe legate de job.

47% dintre respondenţii la sondajul BestJobs declară că aleg să desfăşoare activităţi suplimentare pentru a-şi creşte veniturile. Alţi 30% iau proiecte extra pentru dezvoltarea personală şi cunoaşterea de zone noi de activitate, 18% pentru a ajuta alţi oameni, iar 6% pentru a-şi dezvolta un portofoliu. Dintre cei care au activităţi suplimentare, 65% se implică în proiecte plătite, în timp ce 35% dedică timpul lor voluntariatului. Doar 38% dintre cei care lucrează pe lângă job îşi iau proiecte din acelaşi domeniu cu jobul actual.

Domeniile care permit cel mai mult angajaţilor să lucreze în afara timpului de birou sunt Tehnic (24%), Educaţie şi Training (16%), Vânzări (14%), Financiar şi Contabilitate (10%) şi IT (8%). 9% dintre respondenţii la sondajul BestJobs au declarat că au proiecte de Content Creation şi Social Media, acestea fiind printre cele mai căutate joburi noi, care permit activitatea de oriunde şi cu program flexibil.

Tot mai mulţi angajaţi îşi doresc să fie freelanceri

Aproape jumătate (47%) dintre respondenţi iau în considerare să devină freelanceri, în special pentru flexibilitatea programului şi independenţa pe care o oferă o astfel de activitate, aşa cum declară 44% dintre ei. Pentru alţi 15% e importantă libertatea de a lucra de oriunde, iar 12% speră la venituri mai mari obţinute astfel. Ca freelanceri, cei mai mulţi dintre respondenţi (38%) spun că ar vrea să lucreze de acasă, 12% s-ar muta într-o zonă rurală de la noi din ţară, 10% de la munte şi 9% dintr-o destinaţie exotică.

Source