Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, numărul 83 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce a învins-o, miercuri dimineața (ora României), pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 5 WTA, scor 6-4, 4-6, 7-5.
Sorana Cîrstea
După a trecut pe rând de Birrell, Keys și Pera fără a ceda vreun set, românca a reușit să e elimine pe numărul 5 mondial, Caroline Garcia.
Sorana Cîrstea s-a impus după două ore și 23 de minute, într-un meci disputat, în care a trecut pentru prima dată de franțuzoaică, în fața căreia pierduse precedentele două partide.
Sportiva noastră atinge astfel pentru prima dată în carieră sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Indian Wells, o performanță extraordinară.
Românca a început meciul cu break, Garcia l-a recuperat imediat, dar Sorana a făcut un nou break la 3-3 și a câștigat primul set cu 6-4.
În actul secund, Sorana Cîrstea a condus cu 4-2, dar franțuzoaica a reuşit patru ghemuri la rând şi s-a impus cu 6-4.
Românca a început în forţă și setul decisiv, în care s-a desprins la 3-0, cu două breakuri. Garcia a revenit din nou, a egalat la 4 şi a preluat conducerea, 5-4. Însă finalul de set i-a aparţinut româncei, care a reuşit o nouă serie de trei ghemuri, impunându-se cu 7-5.
Garcia a avut în acest meci 8 aşi, faţă de doar doi reuşiţi de Sorana. Sportiva noastră a comis și 5 duble greşeli, față de 3 ale adversarei sale. Sorana a avut un procentaj mai bun la punctele făcute cu al doilea serviciu, iar Garcia la cele cu primul.
“Nu am câștigat niciodată împotriva ei până acum. Știam ca e agresivă, știam că e în formă, înseamnă mult pentru mine că am reușit victoria. Am avut un presezon bun, m-am antrenat alături de Thomas Johansson și am simțit că joc bine, chiar dacă rezultatele nu au venit până acum, dar e un antrenor extraordinar. Le mulțumesc mult fanilor români care au venit azi să mă susțină, a fost extraordinar să îi am alături, cu inimile lor mari” – a declarat românca, la finalul meciului.
Sorana a fost susținută de mulți fani români la meciurile de la Indian Wells.
Smiles all around @sorana_cirstea takes out the No.5 seed Garcia in three sets! pic.twitter.com/Jl2luEaZ2m
— wta (@WTA) March 15, 2023
Pentru această performanță, sportiva noastră va fi recompensată cu 184.465 de dolari şi 215 puncte WTA.
Adversara Soranei în sferturi va fi poloneza Iga Swiatek. Numărul 1 mondial nu i-a dat nicio șansă Emmei Răducanu și s-a impus cu 6-3, 6-1. Swiatek e fără set pierdut la Indian Wells, unde a trecut pe rând de Liu, Andreescu și Emma Răducanu. Până, acum Iga și Sorana s-au întâlnit o singură dată, poloneza impunându-se în trei seturi la Openul australian din 2022, scor 5-7, 6-3, 6-3.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă