Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, a fost eliberat din penitenciar

0
237
Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, a fost eliberat din penitenciar

Tribunalul Ilfov a admis vineri contestația depusă de Sorin Blejnar împotriva sentinței Judecătoriei Sectorului 4 din 26 august și a dispus eliberarea condiționată a fostului șef ANAF.

În soluția de vineri a Trribunalului Ilfov se arată: „admite contestaţia formulată de contestatorul-petent Blejnar Sorin împotriva sentinţei penale nr. 2069 din data de 26.08.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 18056/4/2021. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: În temeiul art. 587 alin. 1 Cpp raportat la art. 59 C.pen.1969 şi cu aplicarea art. 5 NCP admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Blejnar Sorin. Dispune liberarea condiţionată”.

În iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Blejnar la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Iniţial, Blejnar a fost condamnat la 6 ani închisoare de Tribunalul Bucureşti în octombrie 2018, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani închisoare.

(sursa: Mediafax)

Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, a fost eliberat din penitenciar

Tribunalul Ilfov a admis vineri contestația depusă de Sorin Blejnar împotriva sentinței Judecătoriei Sectorului 4 din 26 august și a dispus eliberarea condiționată a fostului șef ANAF. În soluția de vineri…

Aeroportul din Cluj se redeschide traficului, după incendiul de la trenul de aterizare al unui avion

UPDATE: Traficul pe Aeroporrtul Cluj, închis după incendiul la trenul de aterizare al unui avion, va fi reluat vineri seara de la ora 22.30. Potrivit unui comunicat al Aeroportului, vineri, în jurul orei 19.35, o…

Bitcoin depășește 60.000 de dolari și se apropie de un nivel record

Bitcoin a ajuns vineri la 60.000 de dolari pentru prima dată în ultimele șase luni, apropiindu-se de maximul său record, pe măsură ce traderii au devenit tot mai încrezători că autoritățile de reglementare…

Iohannis i-a mulțumit telefonic lui Viktor Orban pentru sprijinul oferit pacienţilor români bolnavi de COVID-19

Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, pentru ajutorul oferit de ţara vecină pacienţilor români bolnavi de COVID-19, care au fost transferaţi în cursul zilelor de ier…

Cele mai căutate destinații din România pentru vacanța de toamnă a copiilor

Familiile cu copii de grădiniță sau școală fac planuri pentru sejururi pentru sfârșitul lunii. În topul celor mai căutate destinații se află stațiunile montane, balneoclimaterice și marile orașe. O intrare…

65,8% dintre candidații la posturile de director de școală au promovat proba scrisă

Ministerul Educației a anunțat vineri seara că 5.676 de candidați la posturi de director de școală au promovat proba scrisă, ceea ce înseamnă 65,8%. Proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de…

Un bărbat a murit, iar o tânără a fost rănită într-un accident produs pe DN 22, în Tulcea

Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc vineri pe DN 22, în județul Tulcea. În uma impactului, un bărbat a murit, iar o tânără a fost rănită. Potrivit IPJ Tulcea, polițiștii au fost…

Noi tensiuni politice dintre UE și Rusia pe tema energiei s-ar putea isca în Arctica, scrie CNBC. UE a înaintat propuneri care ar putea să ducă la interzicerea exploatării de noi zăcăminte de petrol,…

În timp ce guvernul de la București se bâlbâie, nereușind să găsească soluții pentru protejarea populației de scumpirile din energie, Polonia va oferi consumatorilor subvenții suplimentare de 1,5 miliarde de…

VIDEO MApN: Patru pacienţi cu COVID, în stare gravă, transportaţi de la Bucureşti la Oradea cu o aeronavă militară

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează, vineri, o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti – Oradea, cu patru pacienţi infectaţi cu virusul…

Mii de britanici ar fi putut avea rezultate fals negative la Covid

Este posibil ca aproximativ 43.000 de persoane din Marea Britanie să fi primit în mod eronat un rezultat negativ la testul pentru coronavirus, din cauza unor erori de laborator, a anunțat guvernul britanic, citat de…

Trei pacienți cu Covid, transferați vineri de la UPU Arad în Szeged

Trei pacienți de la UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Arad au fost transferați vineri la Spitalul din Szeged în urma protocolului încheiat între România și Ungaria. „Trei pacienți…

USR: Programul de guvernare și lista cu miniștri vor fi depuse luni în Parlament

Biroul Național al USR, întrunit vineri, a decis ca luni să fie depuse în Parlamnent programul de guvernare și lista de miniștri. Potrivit USR, Biroul Național al formațiunii s-a întrunit vineri la…

CE propune o introducere progresivă a noului regulament privind dispozitivele in vitro

Comisia Europeană a propus o introducere progresivă a noului regulament privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro. Comisia Europeană a propus introducerea progresivă a noului regulament privind…

Pfizer a depus la EMA cererea de autorizare a vaccinului său pentru copiii de 5-11 ani

Grupul farmaceutic american Pfizer Inc. şi partenerul său german BioNTech SE au anunţat vineri că au transmis Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) datele medicale obţinute dintr-un studiu clinic care…

Source</a