SORIN GRINDEANU: ‘Împreună cu vicepreşedintele Comisiei Europene am agreat cea mai bună soluţie pentru restructurarea Tarom’

0
118

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a discutat cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, şi s-a agreat “cea mai bună soluţie pentru restructurarea Tarom”. “Variantele de lucru discutate şi convenite vor asigura stabilitatea economică a acestei companii”, afirmă Grindeanu, care adaugă că s-a discutat şi despre situaţia CFR Marfă, potrivit Agerpres.

“Discuţii constructive despre soarta companiilor TAROM şi CFR Marfă! Astăzi, la Bruxelles, împreună cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, am agreat cea mai bună soluţie pentru restructurarea Tarom. Variantele de lucru discutate şi convenite vor asigura stabilitatea economică a acestei companii”, a afirmat Sorin Grindeanu, astăzi seară, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că, referitor la CFR Marfă, s-au stabilit principiile pe baza cărora va fi recuperat ajutorul de stat acordat acestui transportator feroviar.

“Au fost conveniţi inclusiv parametrii în care poate funcţiona un operator care să deservească interesele comerciale şi strategice ale statului român”, a precizat Grindeanu.

https://www.bursa.ro/_rss

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here