STELIAN ION: ‘N-am desfiinţat SIIJ pentru că UDMR, la momentul înfiinţării, era alături de PSD’

62
409

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, spune că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţiei (SIIJ) nu a putut fi desfiinţată până în acest moment pentru că “o parte dintre cei care sunt acum în coaliţie erau alături de PSD, adică UDMR”, conform Agerpres.

“O să o spun abrupt, ca să nu ne învârtim în jurul cozii: n-am desfiinţat-o pentru că o parte dintre cei care sunt acum în coaliţie erau, la acel moment al înfiinţării, de partea cealaltă, alături de PSD, adică UDMR. A votat şi înfiinţarea SIIJ, a votat şi legile Justiţiei varianta Iordache, a votat şi Codul penal şi cel de procedură penală. Odată ce s-a încheiat acel capitol trecem deoparte şi încercăm să creăm ceva nou şi sperând cumva că o să îşi schimbe atitudinea şi abordarea faţă de justiţie, faţă de lupta anticorupţie. Parţial, am avut semnale că acest lucru se întâmplă, pentru că s-a semnat un program de guvernare în care la capitolul Justiţie era clar stabilită prima măsură pe termen scurt desfiinţarea Secţiei speciale, la un punct mai jos era refacerea competenţei DNA pe ce privea infracţiunile de corupţie săvârşite de magistraţi. De aceea am şi acceptat mandatul de ministru al Justiţiei, pentru că este un program foarte bine articulat”, a declarat Stelian Ion, duminică, într-o emisiune la Prima TV.

Întrebat de ce s-a răzgândit UDMR în privinţa desfiinţării Secţiei, ministrul a răspuns: “A fost o tactică, pentru că altfel nu pot să îmi explic. Acum, la ora actuală, UDMR spune: noi desfiinţăm SIIJ, suntem de acord cu asta, dar am vrea ca toate dosarele să nu meargă sub nicio formă la DNA, pentru că noi nu avem încredere în DNA, să meargă la PG, aşa cum a mai fost mai demult, în ideea că se transformă într-un fel SIIJ actual într-o secţie care deja există. Schimbăm doar plăcuţa de înmatriculare, schimbăm doar denumirea, dar mecanismul rămâne acelaşi. Mecanismul constând într-o secţie unică, la nivel central, deci total ineficientă, fără secţii, fără servicii teritoriale, care se ocupă de absolut toţi magistraţii pentru toate categoriile de infracţiuni, ceea ce este o anomalie, nu se respectă principiul specializării procurorilor. Avem parchete specializate”.

Ministrul Justiţiei susţine că UDMR face un “artificiu” încercând să “păcălească” opina publică.

“Discuţia despre SIIJ este de fapt despre DNA. Face un artificiu, încearcă să inducă în eroare sau să păcălească opinia publică. Argumentul UDMR este să nu ne mai întoarcem la abuzurile din trecut ale DNA în care anchetau în mod abuziv magistraţi. Putem spune că au fost unele cazuri care trebuie elucidate. Ele nu au fost elucidate de justiţie. Avem un raport al Inspecţiei Judiciare pe care îl invocă UDMR spunând: acel raport al Inspecţiei Judiciare a arătat grave abuzuri, grave derapaje. Încă acel raport este supus controlului judiciar, nu a rămas definitiv, este în faţa judecătorilor şi rămâne să vedem dacă a fost validat de instanţe”, a explicat ministrul Stelian Ion.

https://www.bursa.ro/_rss

62 COMENTARII

  1. Admiring the dedication you put into your site and detailed information you offer. It’s good to come across a blog every once in a while that isn’t the same old rehashed material. Wonderful read! I’ve bookmarked your site and I’m including your RSS feeds to my Google account.

  2. Great – I should definitely pronounce, impressed with your website. I had no trouble navigating through all the tabs and related information ended up being truly simple to do to access. I recently found what I hoped for before you know it at all. Reasonably unusual. Is likely to appreciate it for those who add forums or anything, site theme . a tones way for your customer to communicate. Nice task..

  3. Nice post. I learn something more challenging on different blogs everyday. It will always be stimulating to read content from other writers and practice a little something from their store. I’d prefer to use some with the content on my blog whether you don’t mind. Natually I’ll give you a link on your web blog. Thanks for sharing.

  4. Wonderful blog you have here but I was wanting to know if you knew of any discussion boards that cover the same topics discussed here? I’d really love to be a part of online community where I can get opinions from other experienced people that share the same interest. If you have any suggestions, please let me know. Thanks a lot!

  5. I’m a Professional SEO Expert with over 10 years of industry experience, an SEO Specialist in White Hat SEO techniques, SMM, SEM, and Web Traffic, and a High Authority Backlinks/building expert. Please feel free to get in touch today and we can discuss your project and what you want to achieve

  6. I’m a Professional SEO Expert with over 10 years of industry experience, an SEO Specialist in White Hat SEO techniques, SMM, SEM, and Web Traffic, and a High Authority Backlinks/building expert. Please feel free to get in touch today and we can discuss your project and what you want to achieve

  7. Wonderful beat ! I wish to apprentice while you amend your website, how can i subscribe for a blog site? The account helped me a acceptable deal. I had been tiny bit acquainted of this your broadcast offered bright clear concept

  8. Hmm it appears like your website ate my first comment (it was extremely long) so I guess I’ll just sum it up what I wrote and say, I’m thoroughly enjoying your blog. I as well am an aspiring blog blogger but I’m still new to the whole thing. Do you have any recommendations for rookie blog writers? I’d definitely appreciate it.

  9. I am really loving the theme/design of your website. Do you ever run into any internet browser compatibility issues? A couple of my blog visitors have complained about my blog not operating correctly in Explorer but looks great in Safari. Do you have any ideas to help fix this problem?

  10. I just wanted to make a brief word to be able to thank you for all of the fabulous pointers you are giving at this website. My extensive internet research has finally been paid with incredibly good details to talk about with my classmates and friends. I would admit that we website visitors are truly endowed to dwell in a useful website with many outstanding people with useful hints. I feel quite lucky to have seen the site and look forward to plenty of more awesome moments reading here. Thank you once more for everything.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here