Anul 2024 nu va fi grozav pentru acţiuni, crede Marko Kolanovic, strateg şef pentru pieţe globale la JP Morgan, scrie Business Insider.
Într-o notă adresată clienţilor ce a fost publicată la mijlocul acestei săptămâni, Kolanovic a scris că investitorii ar trebui să prefere numerarul în detrimentul acţiunilor, anul viitor, deoarece pare puţin probabil ca Rezerva Federală să reducă rapid ratele dobânzilor.
În opinia strategului JPMorgan, investitorii pun prea mult accentul că ideea că o recesiune economică va fi evitată în 2024. Această idee, laolaltă cu faptul că evaluările sunt ridicate, spread-urile creditelor sunt reduse, iar volatilitatea este “neobişnuit de scăzută”, îi sugerează lui Kolanovic că nu este momentul pentru acumulări de acţiuni.
“Rămânem prudenţi în privinţa activelor riscante şi a perspectivelor macro din cauza: şocului ratei dobânzilor (din ultimele optsprezece luni) care ar trebui să aibă un impact negativ asupra activităţii economice, a scăderii puterii consumatorilor, a turbulenţelor geopolitice şi a evaluărilor ridicate ale activelor riscante”, a scris Kolanovic. “Chiar şi într-un scenariu optimist, credem că potenţialul de creştere este limitat pentru activele riscante”.
Totuşi, trebuie menţionat că strategul JPMorgan a avut o perspectivă pesimistă (bearish) încă de la finele anului trecut, dar care s-a dovedit greşită, deoarece acţiunile au crescut în acest an.
Kolanovic se aşteaptă ca atât inflaţia cât şi cererea să scadă anul viitor, ceea ce ar trebui să afecteze preţurile acţiunilor.
“În Statele Unite, turbulenţele post-pandemie, creşterea presiunilor monetare şi reducerea compensaţiilor fiscale ar trebui să contribuie la reducerea creşterii economice sub tendinţa (n.r. pe termen lung), în 2024”, a spus Kolanovic.
Important este că strategul nu acceptă ideea că Rezerva Federală va reduce agresiv ratele dobânzilor în 2024, aşa cum se aşteaptă în prezent o bună parte a investitorilor, deoarece va fi dificil ca inflaţia să scadă de la nivelul actual de 3% la ţinta pe termen lung a Fed, de 2%.
În opinia sa, doar o răcire a pieţei muncii va permite inflaţiei să revină la nivelul de 2%, ceea ce înseamnă că tăierile ratelor vor fi probabil mai puţine decât sunt aşteptările, anul viitor.
“Nu ne aşteptăm ca Fed să ia măsuri ferme împotriva inflaţiei, ci să menţină o politică restrictivă modestă”, a spus Kolanovic.
Din punctul său de vedere, pentru acţiunile americane câştigurile vor fi limitate, dacă nu chiar negative în 2024, printre motive fiind creşterea redusă a profiturilor companiilor, o inversare a tendinţei companiilor de a transfera creşterea preţurilor către clienţi şi probabilitatea ridicată ca volatilitatea să revină în piaţă după ce a coborât la niveluri anormal de scăzute în acest an.
“După o perioadă record în ceea ce priveşte transferul de către companii a preţurilor către clienţi (n.r. pricing power), tendinţa recentă dezinflaţionistă ar trebui să devină un obstacol major pentru marjele corporative (…). Ne aşteptăm la o creştere secvenţială mai redusă a veniturilor, ca marjele să nu crească şi programe mai reduse de răscumpărări de acţiuni”, a scris strategul.
Kolanovic are o ţintă de 4.200 de puncte pentru S&P 500 în 2024, echivalentul unui declin de circa 12% faţă de nivelul indicelui de la mijlocul acestei săptămâni, conform Business Insider.
https://www.bursa.ro/_rss
Your point of view caught my eye and was very interesting. Thanks. I have a question for you.