• Titlurile vor fi listate la BVB în data de 26 august
Ministerul Finanţelor a strâns suma record de 3,23 miliarde lei de la populaţie, prin ultima ofertă de titluri de stat Fidelis, peste recordul anterior stabilit în luna aprile, de 3,19 miliarde lei, conform datelor strânse de noi din platforma unui broker.
Între tranşe subscrierile au fost relativ asemănătoare, circa 52% din valoarea ordinelor de cumpărare lansate fiind pentru titluri în moneda naţională, investitorii manifestând o preferinţă pentru scadenţa mai îndelungată. Tranşa cu maturitatea de un an şi dobânda de 5,8%, a cumulat subscrieri de 514,6 milioane de lei, în vreme ce în cazul celor cu dobânda de 7% şi maturitatea de cinci ani, valoarea ordinelor de cumpărare se ridica la 970,3 milioane lei.
Tranşa dedicată donatorilor de sânge, cumulase subscrieri de 202 milioane de lei . Dobânda oferită în acest caz este de 6,8%, iar maturitatea titlurilor este de un an. În cadrul acestei tranşe au putut subscrie persoanele ce au donat sânge începând cu data de 1 martie 2024.
Oferta, ce s-a desfăşurat între 8 şi 20 august, a avut loc într-o perioadă cu dezinflaţie. Pentru ultimul trimestru al acestui an, BNR prognozează o inflaţie de 3,1%, care va coborî la 3,2% la finele anului viitor.
Pentru tranşele în euro subscrierile s-au ridicat la 205,3 milioane de euro (un miliard de lei), în cazul celei cu maturitatea de un an şi dobânda de 4%, respectiv 105,8 milioane euro (526,8 milioane lei) pentru tranşa cu maturitatea de cinci ani şi dobânda de 5%.
Banca Centrală Europenă indică o inflaţie de 2,5% în acest an, care va decelera la 2,2% în 2025 şi la 1,9% în 2026.
Subscrierea minimă în ofertă a fost de 5.000 lei pentru emisiunile în moneda naţională şi 1.000 de euro pentru cele în moneda europeană. Pentru tranşa donatorilor de sânge, subscrierea minimă a fost de 500 lei. Veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital aferente tranzacţionării titlurilor de stat sunt neimpozabile.
Aceasta a fost a patra emisiune Fidelis realizată de Ministerul Finanţelor în acest an, titlurile urmând să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti în data de 26 august.
https://www.bursa.ro/_rss
Nice blog here Also your site loads up very fast What host are you using Can I get your affiliate link to your host I wish my site loaded up as quickly as yours lol