Talibanii nu permit accesul fetelor în învățământul secundar din Afganistan, pentru al treilea an consecutiv

0
29

Miercuri, 20 Martie 2024, ora 09:47

75 citiri

Talibanii nu permit accesul fetelor în învățământul secundar din Afganistan, pentru al treilea an consecutiv

Doar băieţii au primit permisiunea să se întoarcă la școală FOTO Hepta

Începutul noului an şcolar a avut loc miercuri dimineaţă în Afganistan, al treilea fără fete în învăţământul secundar, de unde ele au fost interzise de autorităţile talibane, relatează AFP.

Ministerul Educaţiei a anunţat marţi că începutul anului şcolar pentru şcolile primare şi secundare va avea loc miercuri, prima zi a anului calendaristic afgan.

La mai puţin de un an de la revenirea lor la putere, talibanii le-au interzis fetelor afgane să frecventeze învăţământul secundar în martie 2022.

Afganistanul este singura ţară din lume în care educaţia fetelor a fost interzisă după şcoala primară.

Au apărut alternative online, dar acestea sunt rezervate fetelor adolescente cu acces la internet care oricum rămân în urma băieţilor în privinţa educaţiei.

Autorităţile talibane au impus o interpretare ultra-strictă a islamului, în care femeile sunt primele ţinte, în numele unei politici descrise de Organizaţia Naţiunilor Unite drept “apartheid de gen”.

“Anul şcolar (…) va începe în toate provinciile când clopotul va suna în cadrul unei ceremonii” care va avea loc la Şcoala Amani din capitala Kabul, a anunţat marţi ministerul.

În această mare şcoală din Kabul este deschis în mod tradiţional anul şcolar din Afganistan.

Universităţile publice, din care femeile au fost interzise în decembrie 2022, şi-au reluat recent anul academic.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here