Oficialii americani vor aborda, cu ocazia reuniunii cu reprezentanţi ai Chinei, teme de interes strategic, prezentând interesele şi valorile fundamentale, precum şi preocupările privind anumite activităţi, afirmă Jake Sullivan, consilerul preşedintelui Joseph Biden pentru Siguranţă Naţională.
“Efortul nostru este să comunicăm clar Guvernului chinez cum intenţionează Statele Unite să procedeze la nivel strategic, care credem că sunt interesele şi valorile noastre fundamentale şi care sunt preocupările noastre privind activităţile lor”, a declarat Jake Sullivan, conform site-ului Politico.com.
“Nu mă aştept, spre exemplu, ca etapa întâi a Acordului comercial să fie un subiect major de discuţii săptămâna viitoare”, a subliniat Sullivan.
Secretarul de Stat Antony Blinken şi consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională Jake Sullivan se vor întâlni în Anchorage, Alaska, pe 18 martie, cu directorul Oficiului pentru Relaţii Externe al Comisiei Centrale din China, Jang Jiechi, şi cu Wang Yi, consilier de stat şi ministru de Externe, a anunţat Departamentul de Stat.
Oficialii americani intenţionează să exprime preocupări privind acţiunile Administraţiei de la Beijing în Hong Kong şi Taiwan, precum şi asupra situaţiei etnicilor uiguri. De asemenea, ar urma să aibă loc discuţii despre acţiunile armatei chineze în Marea Chinei de Est şi la frontiera cu India.
“Vom transmite şi că Statele Unite vor lua măsuri în domeniul tehnologic pentru a ne asigura că tehnologiile noastre nu sunt utilizate în moduri care intră în contradicţie cu valorile noastre sau care sunt împotriva securităţii noastre”, a subliniat Jake Sullivan.
Referindu-se la abordarea faţă de practicile comerciale şi faţă de ambiţiile tehnologice ale Chinei, Jake Sullivan a precizat: “Trebuie să colaborăm mai mult cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a avea o abordare comună, înainte de a sesiza Guvernului chinez fiecare problemă”.
(sursa: Mediafax)
Oficialii americani vor aborda, cu ocazia reuniunii cu reprezentanţi ai Chinei, teme de interes strategic, prezentând interesele şi valorile fundamentale, precum şi preocupările privind anumite activităţi,…
Ministerul Educaţiei a emis Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022. Potrivit calendarului afişat, înscrierile încep în data de 17 martie 2021 şi se vor…
Secretarul de stat din MAI Raed Arafat nu exclude că România va ajunge la 10.000 de infectări pe zi. În ce privește Paștele, Arafat a precizat că nimeni nu dorește limitarea drepturilor la activitatea…
Certificatele medicale care ar putea fi emise în spaţiul Uniunii Europene vor trebui să evite situaţiile de “discriminare”, conform proiectului aflat în curs de a fi elaborat de către Comisia Europeană, obţinut…
Vaporașele nu vor mai circula pe Bega, începând de sâmbătă, pe perioada carantinei din Timișoara. „Începând de mâine, 13.03.2021, pe perioada carantinării zonale, se suspendată transportul naval pe…
MAE precizează că la bordul navei „Davide B” nu au fost cetățeni români. Un vas cu navigatori ar fi fost răpit în largul coastelor statului Benin, iar presa a scris că era o navă cu români. „Celula de…
Italia anunță vineri seară aproape 27.000 noi cazuri de Covid și 380 decese, înaintea unui nou lockdown național de Paște. Rata de infectare a crescut la 7,2%. Conform Ministerului Sănătății, în ultimele 24…
În mai puțin de 24 de ore, peste 5.740 de persoane s-au programat pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania AstraZeneca, conform Comitetului Național de Coordonare a Campaniei de Vaccinare (CNCAV). „În…
9.000 de români din 200.000 înscriși s-au retras de la vaccinare, în prima parte a zilei de vineri, după ce mai multe ţări din Europa au suspendat vaccinarea cu serul AstraZeneca. Răspunzând unei întrebări…
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat vineri că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 49.386 de persoane și au fost raportate 176…
Săptămâna viitoare va avea loc cel mai important eveniment din zona educației medicale, dedicat studenților mediciniști. Zilele Educaţiei Medicale se află la cea de-a XIV-a ediție și este un eveniment…
Toată Italia va intra în „zona roşie”, în perioada 3-5 aprilie, de Paștele. Vor fi deschise doar magazinele esenţiale, iar restaurantele şi barurile nu vor putea servi clienţii. De luni, 15 martie, până…
În România s-au înregistrat, până în prezent, 2.518 reacții adverse la vaccinul AstraZeneca, dintre care 861 de reacții adverse s-au înregistrat la persoane imunizate cu ser din lotul ABV 2856, oprit de la…
Când stai în zona Primăverii/Dorobanți și faci 15 minute pe jos până la guvern e o rușine că nu mergi în fiecare zi pe jos, este mesajul transmis premierului Florin Cîțu de președintele PSD, Marcel Ciolacu,…