Tenis: Ana Bogdan s-a calificat în optimi la turneul WTA de la Chicago

0
96

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Chicago, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, luni, după ce britanica Heather Watson a abandonat la scorul de 6-2, 1-0.

23 August 2021, 21:04 (actualizat 23 August 2021, 21:05) |

Ana Bogdan

Ana Bogdan (28 ani, 106 WTA) a obţinut victoria în 51 de minute după ce Watson (29 ani, 62 WTA) a renunţat din motive medicale.

Bogdan, venită din calificări, nu a permis adversarei să îşi creeze nicio şansă de break.

Românca va juca în optimi contra rusoaicei Varvara Graceva (21 ani, 89 WTA), care a trecut în primul tur de slovena Tamara Zidansek, a patra favorită, cu 6-3, 1-6, 6-2.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 3.675 de dolari şi 48 de puncte WTA.

Pe tabloul principal se află şi Sorana Cîrstea, a treia favorită, care o va înfrunta în prima rundă pe cehoaica Tereza Martincova.

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here