Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Istanbul, vineri, după abandonul franţuzoaicei Fiona Ferro. În alt sfert de finală, Ana Bogdan a fost învinsă dramatic de rusoaica Veronika Kudermetova cu 2-6, 6-3, 6-3.
Ferro s-a retras din motive medicale după ce Cîrstea a câştigat primul set cu 6-4 şi era 40-40 în primul ghem al setului secund.
Ferro (24 ani, 57 WTA) a condus cu 3-1 şi 4-2, dar românca a câştigat setul în urma a patru ghemuri consecutive.
Cîrstea (31 ani, 67 WTA) a mai învins-o pe Ferro în 2017, tot la Istanbul, în primul tur, cu 6-3, 6-1.
În penultimul act, Cîrstea o va înfrunta pe ucraineanca Marta Kostiuk (18 ani, 85 WTA), care s-a impus vineri în trei seturi în faţa croatei Ana Konjuh, cu 7-5, 4-6, 6-3.
Românca şi-a asigurat un cec de 10.100 dolari şi 110 puncte WTA.
Însă Ana Bogdan (28 ani, 102 WTA) s-a înclinat în faţa favoritei numărul trei (23 ani, 29 WTA) după două ore şi şase minute.
Românca se impusese toate cele trei dueluri anterioare cu Kudermetova, în 2014, la Namangan (Uzbekistan), cu 6-3, 3-6, 6-2, în optimi, în 2017, în optimi la Hua Hin (Thailanda, 125.000 dolari), cu 6-3, 6-1, şi anul anul trecut, în Fed Cup, la Cluj-Napoca, scor 6-3, 6-7 (5), 6-1.
Ana Bogdan a dominat primul set, în care a reuşit patru ghemuri consecutive de la 1-1 (5-1) şi s-a impus cu 6-2.
În actul secund primele şapte ghemuri au însemnat tot atâtea break-uri, rusoaica reuşind să câştige alte două ghemuri şi setul (6-3). În decisiv, Kudermetova a început în forţă şi a avut 3-0, 4-1, Ana Bogdan s-a apropiat la 4-3, dar şi-a pierdut din nou serviciul şi rusoaica a câştigat cu 6-3.
Ana Bogdan va primi un cec de 5.800 dolari şi 60 de puncte WTA.
Veronika Kudermetova o va întâlni în semifinale pe belgianca Elise Mertens, principala favorită, care a trecut în sferturi de Katerina Siniakova (Cehia), cu 6-4, 6-4.