Teoria conspirației își lovește creatorul. O vedetă a siteului „Infowars” trebuie să plătească aproape un miliard de dolari pentru afirmații false

0
152

Verdictul, care a fost pronunțat după trei săptămâni de mărturii într-o instanță de stat din Waterbury, Connecticut, a depășit cu mult suma de 49 de milioane de dolari pe care Jones a fost obligat să o plătească în august de un juriu din Texas într-un caz similar intentat de alți doi părinți din Sandy Hook, notează Reuters.

Verdictul din Connecticut se aplică atât lui Jones, cât și companiei sale, Free Speech Systems LLC, proprietara site-ului „Infowars” al lui Jones. FSS a intrat în faliment în luna iulie.

Printre reclamanții din cazul din Connecticut se numără mai mult de o duzină de rude ale celor 20 de copii și șase membri ai personalului care au fost împușcați la Școala Elementară Sandy Hook în decembrie 2012. Jones a susținut ani de zile că masacrul a fost înscenat ca parte a unui complot guvernamental pentru a le lua americanilor armele.

În timpul unei transmisiuni în direct în timp ce era citit verdictul, Jones a promis că va face apel și a declarat că falimentul în curs al companiei sale va proteja „Infowars” între timp.

“Ne luptăm cu Goliat”, a spus el.

Avocatul lui Jones nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Finanțele „Infowars” nu sunt publice, dar, potrivit mărturiilor din proces, site-ul a adus venituri de 165 de milioane de dolari între 2016 și 2018. Un economist din cadrul procesului din Texas a estimat că averea lui Jones este între 135 și 270 de milioane de dolari.

Falimentul FSS va limita suma totală de bani disponibilă pentru familiile din Sandy Hook, dar acestea ar putea solicita alte bunuri de la Jones dacă un judecător va decide că firma sa le-a adus prejudicii în mod deliberat, potrivit lui Brian Kabateck, un avocat al reclamanților.

(sursa: Mediafax)

Source</a