Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpãrate și în luna august 2021

0
56

Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpãrate și în luna august 2021

Ministerul Finanțelor a anunțat că titlurile de stat Tezaur vor putea fi cumpărate și în luna august. Ministerul va face trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul acestui program.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, titlurile vor avea maturitãți de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,15%, 3,50% și 3,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt în forma dematerializatã.

Acestea vor putea fi cumpărate între 2 și 27 august de la unitãțile Trezoreriei Statului, între 2 și 26 august pentru mediul urban și între 2 și 25 august pentru mediul rural, prin Compania Naționalã Poșta Românã.

„Dobânda este anualã, plãtibilã la termenele prevãzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot rãscumpãra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulãrii subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, a informat Ministerul Finanțelor.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuãrii subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansatã de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Mediafax

Titlurile de stat Tezaur pot fi cumpãrate și în luna august 2021

Ministerul Finanțelor a anunțat că titlurile de stat Tezaur vor putea fi cumpărate și în luna august. Ministerul va face trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul acestui program. Potrivit unui…

Agroland Agribusiness a atras 10 milioane de lei printr-un plasament privat de obligaţiuni

Agroland Agribusiness (simbol bursier AAB), companie care vinde input-uri pentru agricultură, parte a grupului Agroland, a încheiat anticipat, chiar în prima zi, o ofertă primară de vânzare de obligaţiuni de tip…

Reducerea risipei alimentare poate aduce beneficii fiscale

Risipa alimentară reprezintă o preocupare din ce în ce mai mare la nivel global, fiind în atenția principalelor organizații mondiale, dar și a autorităților naționale, care monitorizează fenomenul și caută…

Bitdefender: Val masiv de e-mail-uri de șantaj în România. Hackerii cer 1.250 de dolari

Cercetătorii în securitate informatică de la Bitdefender au depistat o campanie amplă de e-mail-uri de șantaj care păcălesc țintele că atacatorii ar avea acces la toate conturile și ar deține imagini…

Încasări record din TVA. 36 miliarde de lei în primul semestru din 2021

Statul a încasat din TVA 36 miliarde de lei în primele 6 luni din 2021, un nivel record în termeni nominali, arată execuţia bugetară publicată de Finanţe. Încasările din TVA au crescut atât în…

Comisia Europeană a aprobat condiționat preluarea Telekom Romania de către Orange

Comisia Europeană și-a dat acceptul pentru preluarea Telekom Romania (TKR) de către Orange SA, în bara Regulamentului UE privind concentrările economice. Organe preia astfel 30%…

Alertă la Cernavodă. Unitatea 2 s-a deconectat de la sistemul energetic, în urma unei avarii

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National miercuri seara, ca urmare a unei avarii în sistemul energetic care a afectat partea clasică, fătă a fi afectate funcțiile de…

CONPET S.A. achiziționează bunuri/servicii/lucrări

Mâncarea falsă care ne invadează frigiderul
Galerie Foto Foarte mulți români își doresc să mănânce sănătos, iar acest trend al ultimilor ani a fost exploatat de falsificatorii de produse Bio, Eco, naturale și tradiționale care au invadat piața românească,…

Sistemele de irigații așteaptă încă banii promiși

Strategia națională pentru irigații prevedea investiții de de un miliard de euro în perioada 2016-2020. În purul stil românesc, strategia a rămas pe hârtie, iar investițiile nu au depășit 25% din această…

De ce nu vor românii 2 milioane de euro pentru a se asocia
Galerie Foto Multe dintre problemele agriculturii din România își au rădăcinile în perioada regimului comunist dictatorial, când oamenilor li s-au confiscat terenurile, pentru a se înființa cooperative. Deși Uniunea…

Culturile-vedetă care aduc profit
Galerie Foto Culturile de plante aromatice și exotice sunt cele mai profitabile din punct de vedere al productivității și al cererii pe piața internă și internațională, dar și din cel al posibilităților de finanțare din…

Locavor de Ciurila: hartă interactivă pentru clujeni
Galerie Foto Mișcarea locavor a început să aibă adepți și în România, chiar dacă e la început. S-au făcut primii pași în direcția bună: circa 30 de producători din comuna Ciurila, aflată nu departe de Cluj-Napoca, au…

De ce ne-ar falimenta interzicerea exportului de animale vii
Galerie Foto România ocupă locul III în Uniunea Europeană în topul crescătorilor de ovine și caprine și se plasează pe primul loc în lume la exportul acestor animale vii, cu o valoare de aproximativ 180 de milioane de euro…

Conceptul ecologic „De la fermă la furculiță” și costurile lui
Galerie Foto Mâncarea a devenit subiect de importanță strategică pentru Uniunea Europeană, producerea hranei fiind inclusă în Pactul Verde/Ecologic European (Green Deal), prin Strategia „De la ferma la furculiță” (Farm…

Source

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here